Mai mult decât orice, iubesc libertatea. Ea este alcătuită din bunătate, blândeţe şi iubire. Iar răutatea, cruzimea şi ura sunt cea mai cumplită robie. Căzând în robia lor, cazi în robia morţii. Şi este oare mai cumplită robie decât robia morţii? Oamenii, aceşti uneltitori şi zămislitori ai răutăţii, ai cruzimii şi urii, m-au târât cu ei în această robie. Şi m-au trimis în lume, spunându-mi şi prorocindu-mi, poruncindu-mi şi hotărându-mi de mai înainte: „Să te mâhneşti şi să iubeşti". Şi îmi împlinesc datoria cu toată fiinţa mea: mă mâhnesc şi iubesc. Mă mâhnesc prin iubire, iubesc prin mâhnire. Şi aş putea face altminteri într-o lume locuită de oa­meni? Viaţa mea este cuprinsă în acest cadru, în acest tablou. Sunt toată numai inimă, numai ochi, numai durere, numai iubire. De aceea mă cutremur de frică, căci o căprioară se teme de ceea ce numai o căprioară mâhnită ştie a se teme...

În trufia lor, oamenii nu bănuiesc câtuşi de pu­ţin ce frumuseţi şi minuni purtăm noi, căprioarele, înlăuntrul nostru. Între voi şi noi se cască un hău fără fund, încât nici voi nu puteţi veni la noi, nici noi la voi. Voi nu cunoaşteţi, nici nu simţiţi lumile noastre. Dacă noi, căprioarele, am intra în inima voastră, ar fi ca şi cum am intra în iad. Odinioară am fost în rai. Voi, oamenii, ne-aţi preschimbat raiul în iad. Voi, oamenii, sunteţi pentru noi ceea ce sunt pentru voi diavolii. Mestecenii ne-au spus: „L-am văzut pe Satana căzând din cer pe pământ, căzând printre oameni şi sălăşluindu-se acolo". Iar cel ce a căzut din cer a mărturisit: „îmi este foarte bine printre oameni; şi am un rai al celor ce sunt sub stăpânirea mea..."

Ştiu şi prorocesc că îmi stă înainte o nemuri­re mai bună decât cea a oamenilor. Căci voi, oame­nii, aveţi în lumea voastră şi iad, în vreme ce noi, că­prioarele, avem doar rai. Pentru că voi, oamenii, cu ştiinţa şi cu bună-vrerea voastră, aţi zămislit păcatul, răutatea şi moartea. Şi apoi, pentru că aveţi stăpânire asupra noastră, ne-aţi împins cu sila în ele prin răuta­tea şi reaua voastră voire. De aceea veţi avea de dat socoteală şi pentru noi, pentru toate chinurile, dureri­le, pătimirile şi morţile noastre. Veţi avea de ispăşit şi pentru noi, şi din pricina noastră. Ascultam cum cerul albastru şoptea negrului pământ acest adevăr veşnic: în ziua Judecăţii, oamenii vor avea de dat răspuns pentru toate chinurile, pentru toate pătimirile, pentru toate necazurile, pentru toate morţile tuturor zidirilor şi făpturilor pământeşti. Toate dobitoacele, toate pă­sările şi toate ierburile se vor ridica şi vor pune în spa­tele neamului omenesc toate durerile, toate ocările, toate răutăţile şi morţile pe care el le-a zămislit în iubirea sa trufaşă de păcat.

De ar fi să aleg între făpturi, aş alege mai vâr­tos tigrul decât omul, pentru că este mai puţin înse­tat de sânge decât el. Aş alege mai vârtos leul, pentru că este mai puţin băutor de sânge decât el. Aş alege hiena, pentru că este mai puţin spurcată decât el. Aş alege mai vârtos un râs decât omul, pentru că este mai puţin crud decât el. Aş alege mai vârtos şarpele, căci până şi cel mai înfricoşat balaur este mai puţin înfri­coşat decât el. O, adevăr grăiesc, din inimă vă grăiesc. Pentru că omul a născocit şi a zămislit păcatul, moar­tea şi iadul. Iar acesta este lucrul cel mai cumplit şi mai înfricoşat dintre toate, cel mai înfricoşat lucru din toate lumile mele.

(Lupta pentru credință și alte scrieri ale Sfântului Nicolae Velimirovici și Sfîntului Iustin Popovici, Editura Egumenița Editura Cartea Ortodoxă, Galați, 2011, pp.154-156)