Nu știu dacă v-a îngăduit vreodată viața să vizitați un palat. Dacă da, veți înțelege deplin frumusețea cărții-bijuterie pe care v-o aduc aproape de inimă. Editorii de har de la Editura Baroque Books&Arts au publicat volumul Zoe Cămărășescu. Amintiri (2019, 495 pg.) O carte a României depline, regale și rurale, cu un București cum nu mi-a fost dat să descopăr în foarte multe cărți.

Scrisă sub aspectul unui jurnal de memorii, lucrarea aceasta este un soi de scală ce transcende istoria Țării. Privită mai întâi prin ochii copilului – în care amănuntele abundă ca într-o broșă filigranată – apoi a adolescentei care înțelege lumea, apoi tinerei femei voluntare într-un vertij de istorie fără precedent (citiți paginile care privesc perioada 1914-1918) Istoria devine un basm de rostit. O face Zoe Cămărășescu pentru copiii ei. Și prin ei ne ajung la suflet croșeurile acestea de o valoare vecină cu absolutul.

Zoe Cămărășescu scrie asemeni unui pelerin printr-un muzeu de amintiri. Nu știi ce te bucură mai tare. Spiritul ei de observație – savuros deseori, în care își aduce aminte de ciocolata înălbiră de timp ori mirosul de naftalină din colțurile continentului ei copilăresc – dinamica poveștii, forța evocării – mama ei devine o solee de sensuri – viața la Palat și copilăria printre prinți și prințese, amintirile din lumea rurală de care sufletul ei sălbatec se simte legată fundamental? Toate surprinse în tihna unei ninsori de liniște. Într-atât încât nu poți decât ofta, alerga pe treptele de cristal ale unor amintiri ce ne sunt dăruite cu belșug de bucurie și cuvinte.

Veți găsi pagini despre Bucureștii lui Carol I și Ferdinand, veți primi cadouri de la Regina Elisabeta, ori vă veți plimba în trăsuri cu blazon și foetoane cu robi auriți de amintirile unei copile. Veți citi despre I.C. Brătianu, P.P. Carp, Titu Maiorescu (rudă autoarei) ori Mitriță Sturdza, doar câteva din personalitățile surprinse în carte. Ca să înțelegeți, am să vă spun că avem un Ghid selectiv de nume ale persoanelor prezentate în carte. Sunt câteva sute, și sunt cuprinse – sintetic – în volum între pagina 469 și  pagina 492. Nu aș avea curaj să fac un inventar al momentelor istorice decapate de autoare, care aduce dinaintea noastră Expoziția din 1906 și Peleșul, Bucureștii și satele odihnei – veți afla că Ștoro nu e numele vreunui iubit, ci prescurtarea numelui unei moșii-casă de vis – Cotroceniul de odinioară ori Sinaia... O altă geografie parcă. Mutilată nu atât de războaie, cât de nenorocita jefuire a anilor de după 1948. Eleganță și educație, căldură sufletească și o doză suficientă de aristocrație, de nobilitate de neșters din suflet. E sentimentul ce te cuprinde citind, meditând, zâmbind ori plângând între firele de text din carte.

Veți citi despre praznice și ajutorarea firească a săracilor, despre obiceiuri și dezobișnuiri, despre învățat și dezvățat. O mamă ce-și crește fetele, doica nemțoaică ori polițaiul ajuns din Fârtățeștii Vâlcii paznic copilăroaselor sale stăpâne-prietene. Luarea în serios a unei misiuni. Aceea de a fi omul Țării tale. Trebuie să recunosc. Cartea doare. Prin comparație cu toată cultura de piețari ignobili prin care liderii de moment ne violentează cultura cotidiană de astăzi. Prin comparație cu indecența stării de spirit în care ne zbatem. Manuscrisul pare încheiat în 1968. Un album de familie cu sute de fotografii, mii de ipostazieri ale frumosului și binelui și decentului de care nu am fost străini ca neam. Merită citit. Copiilor noștri pentru copiii lor. Educatorilor, politicienilor, influenceri-lor... România din urmă, cum cred unii. Cu mult peste ceea ce am hotărât noi să urmeze în istoria României. Astfel de cărți sunt cel mai discret rechizitoriu adus obrăzniciei și mediocrității. Dacă vrem vindecare, trebuie să ne asumăm educația. Cartea aceasta, manual de frumusețe sufletească. Tablou de luciditate. Pictură de lumină.

Sursa: tribuna.ro