Când eram copil căutam mereu printre cărțile din librării – și Brașovul avea destule – o carte cum nu este alta. Cred că le disperasem și pe Doamnele care treceau prin mâinile lor aurul cel mai de preț al puștiului care cerșea cărți. O brașoveancă îmi oferă ocazia de a descoperi că nu am greșit căutând cărți ca nici unele altele, singulare. Mihaela Malea Stroe ne-a dăruit volumul de poezii Alfabestiar (Ed. Eikon, București, 2020, 87 pg.). Pentru publicul dedat lecturii de soi poeziile sale sunt mereu poeme-surpriză, volumele Spre al nouălea cer (2008), 7X7 poeme de iubire (2009) ori Poemele ființei și ale semnelor (2012) și Clipa de grație (2016) fiind teribile pietre de sticlă în construcția unei maturități poetice luminoase. Desigur că pentru același lector atent volumul Darie Magheru. Trasee tragice, de la Sisif la Pygmalion (Ed. Fundației culturale Arania, Brașov, 2002) nu poate să fie altfel decât așezat în cutia de rezonanță a temelor majore din care autoarea a izbucnit propriul scris. Care cuprinde și romanele Fatimata (ed.a 2-a, 2007) și Seara nucilor verzi (2018) precum și volumul Eseuri (Ed. KronArt, Brașov, 2018). În toate reverberează scrisul tandru-deschis, polivalent, incredibil de real-oniric (nu am alt termen, oricât m-am străduit). Și stăpânirea unei limbi române admirabile, de cronicar muncitor, plin de sârg în exploatarea salinelor uitate ale tărâmului pierdut al rostirii.

Alfabestiarul – de mi-e îngăduit – bate tot! E un joc incredibil de sinonimie aproape mistică, pe fondul unei cunoașteri ascetice a lumii în care ne pierdem cu vremea. Am citit pe nerăsuflate volumul, fin ca un fir de borangic, exclamând bucuria ca într-o ectenie de descoperire a limbii în care mă laud că scriu. Pornind de la copertă – grafica și coperta aparțin, la modul etern frumos, lui Horia Țigănuș – până în ultima tușă a cărții totul e o cheie a chemării la o altă lume, lumea de deasupra lumilor în care ne pierdem. Bine scrie bunul meu prieten, Părintele-poet Cristian Muntean, în cuvintele așezate sub sincera linie a referințelor critice (unde sunt cuprinși și Hans Bergel, A.I. Brumaru ori Adrian Dinu Rachieru, după ce beneficiem, larg și discret, de o prefață – Radiografia unei lumi în declin sau scurt avertisment întru trezvie – semnată de Elena Vieru): „Alfabestiar-ul Mihaelei Malea Stroe ne oferă, aparent, un joc „ghiduș” cu limba română, pe fondul anomiei prin care trecem. Bazarul bizar al vieții pe care îl creionează se transfigurează prin „rugul recunoștinței”, întrezărind învierea și înălțarea noastră prin euharistie. Suntem în fața unui manual-meditație, erudit și vast, care ne propune un drum spre Lumină pornind de la umbrele noastre” (p.86).

Așezate în Alfabestiar cuvintele cu aceeași literă alcătuiesc poeme, pornind de la A până în umbra lui Z. pline de sens, riguros anamnetice. Citești poemul o dată, de două, de trei ori și tot l-ai relua. Joc? Poate. De vindecare a gravei prostii în care ne scăldăm de prea mulți ani. Jignindu-ne limba și conținutul ei teofanic. Jocul ca de ape al cuvintelor ajung în titlul ori ultimul vers la explozii de sens: Blazonul. Boboteaza. Botezu!-Cerește calibrat, contravenind căutărilor,/ Cavalul cântă calm...„Cântarea Cântărilor”- Galaxiile...Grădina Ghetsimani.- Hieratică hierofanie!... Dacă aș transcrie cuprinsul de titluri aș transcrie, în fond, un Poem despre viață, patimă, moarte, Înviere! Pornită dintr-o joacă de răspuns cu sonetistul Adrian Munteanu – cel care ne-a tratat teribil, tonifiant, tenace cu sonetoterapia sa la vreme de sonată pandemie – poezia volumului a cuprins ca un foc de sus cuvintele ce locuiau inima Mihaelei Malea Stroe. N-avem decât a-i mulțumi că ne-a făcut părtași minunii de a citi o carte cum nu este alta...Mulțumesc Profesorului meu, Domnul Florin Șindrilaru, pentru..hierofanie...

Sursa: tribuna.ro