Am tot prezentat în ultima vreme câteva chipuri de maici îmbunătățite și minunate locașuri de viețuire în Hristos, parte din albume ori cărți fiind bucuria documentării la fața locului pentru emisiunile din rubrica Bucuria Credinței (TVR1) care vor urma. La Mănăstirea Ghighiu, dincolo de icoana Maicii Domnului Siriaca – a cărei poveste am prezentat-o într-un număr trecut al Picăturii de Carte, chipurile unor maici devin icoane pe măsură ce timpul ne face să ne îndepărtăm istoric de viața lor. Așa și la Pasărea, la Pissiota ori Țigănești. De data aceasta insist asupra unei cărți coordonate de Maica Stavroforă Epiharia Lungu, Stareța de astăzi a Mănăstirii Ghighiu: Trăire filocalică în lumina Sfintelor Scripturi Stavrofora Pelaghia Tudor, stareța Mănăstirii Ghighiu (Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2020, 204 pg.).

O stareță cu har și bucuria împreună-slujirii comunității sale monahale, surorilor și maicilor pe care le-a socotit mereu familia sa duhovnicească, Maica Pelaghia Tudor a fost timp de 53 de ani (1 aprilie 1955 – 1 mai 2008) asemeni unui Înger Păzitor în slujirea sa de Stareță. Bucuria mea a fost să o cunosc într-unul din pelerinajele sale la Tismana, acolo unde Maica Ierusalima și Maica Magdalena o cunoșteau de o viață, din vremea Seminarului de la Bistrița. Femei de Har care au ținut în rugăciunea lor comunități monahale etalon în Ortodoxie se bucurau de revedere asemeni unor copii.

Bucuria la care m-au făcut părtaș atunci își află explicația și în acest volum-mărturie. Care cuprinde în el aduceri-aminte și mesaje de binecuvântare (se deschide printr-un astfel de text, semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pp. 8-12), mai ales amintiri legate de o viață duhovnicească plină de râvnă și sens. Sunt texte de evocare istorică, unele aducându-ne dinainte datele istoriei sale personale, cu familie și reperele unei biografii de om luptător. Altele surprind incredibila sa fragilitate dăruită în Duhul Sfânt, forța sa prin care a înfrânt cerbicia comuniștilor ori nesimțirea multor oameni din epoca modernă. Evlavia reală de care se bucură astăzi în golful de Har al Mănăstirii Ghighiu este ilustrată și prin conservarea chiliei sale asemeni unui paraclis de încurajare la vremea grea, de acum și de mereu. Iconologia cărții – cu zeci de fotografii din arhiva personală și a mănăstirii – întregește o carte-mărturie de dragoste smerită, rugătoare.

La mormântul său, Maicile nu încetează pomenirea, bucuria comuniunii cu o Maică dintre acelea care au marcat cu lumina lor duhovnicească devenirea în Hristos a generații și generații de oameni. Pentru că, veți citi, Maica Pelaghia nu a crescut doar maicile din grija Mănăstirii Ghighiu, ci pe toți aceia care au căutat vindecare de suflet la Izvorul Tămăduirii din care acest minunat loc își trage puterea duhovnicească.

Sursa: tribuna.ro