O carte de recitit dreptul la comunicare

Personal, m-a atras caracterul practic al lucrării, intuiția de a propune la Anexe o serie de informații asupra unor aspecte juridice des clamate de către oameni ai comunicării, dar prezentate eronat, ca să nu spun învelite în minciună. Oricum, constat cu realism și luciditate că îndreptarea legii nu poate veni decât tot de la oamenii care o cunosc și nimic nu este mai important astăzi decât așezarea în legalitate a demersurilor intrării în normalitate (normalitate vine de la normă, totuși) a unei societăți în care necunoașterea conținutului de lege naște monștri informali.

A văzut lumina tiparului volumul lui Sorin-Alexandru Vernea, „Dreptul Comunicării” (Editura Hamangiu, 2021, 249 pg.). Un dar la vremea aceasta a amestecului de lege și fără de lege în comunicare. Nu. Nu avem de a face cu tot soiul de teoretizări asupra comunicării ci cu legea. Cu firul ductor al realismului într-un domeniu în care se strigă după dreptate, fără a se ține seama de structura sistemic-legică. Ca să înțelegeți bucuria mea dinaintea unei astfel de sinteze voi prezenta pe (foarte) scurt modul în care autorul vede construcția unei culturi legislative minimale în ce privește comunicarea: Capitolul I. Dreptul comunicării. Noțiune, principi, obiect de studiu (pp. 1-18); Capitolul II. Izvoarele și subiectele dreptului comunicării (pp. 19-32); Capitolul III. Libertatea de exprimare. Limitele acesteia – Jurisprudența C.C.R.  și C.E.D.O. (pp. 33-56) – cu Anexe (III.1) privind hotărâri ale CEDO cu privire la cazurile Amihălăchioaie vs. Moldova, Mihaiu vs. România și Ciuvică vs. România ( pp. 50-56). Capitolul IV. Viață privată și protecția acesteia – Legislație Națională și Jurisprudență CEDO (pp. 57-79), Capitolul al V-lea. Dreptul la informație. Limitele Dreptului (pp. 80-108) – cu Anexe V.1 – Înțelesul sensului de informații de interes public. Cazul particular al informațiilor medicale comunicate către moștenitor; Posibilitatea de a comunica o informație nedeținută în forma solicitată, însă care poate fi extrasă ușor din registrele instituției; Imposibilitatea de a comunica o informație nedeținută în forma solicitată, care nu poate fi extrasă cu ușurință din registrele instituției (pp. 94-108). Capitolul VI. Prezentarea adevărului. Dreptul la replică (pp. 109-130) cu Anexa VI.1- Drept la rectificare. Asocierea pozei unei peroane cu fapta ilicită săvârșită de o altă persoană. Reparația prejudiciului prin rectificare promptă (pp. 127-131). Capitolul VII. Protecția surselor jurnalistice (pp. 132-149)- Anexa VII.1 – Condițiile refuzului de deconspirare a surselor jurnalistice (pp. 146-149); Capitolul VIII. Libertatea de exprimare și drepturile de proprietate intelectuală (pp. 150-162) – Anexa VIII. 1- Decizia CEDO privind cauza The Pirate Bay vs Frederik Neij și Peter Sunde Kolmisoppi vs. Suedia (pp. 163-172; Capitolul IX. Publicitatea și comunicarea comercială. Limitele libertății de exprimare (pp. 173-179); Capitolul X. Răspunderea juridică civilă în dreptul comunicării (pp. 181-190); Capitolul XI. Răspunderea juridică penală în Dreptul Comunicării (pp. 192-206); Capitolul XII. Protecția libertății presei prin intermediul autorităților naționale și al organismelor internaționale (pp. 207- 219) și Bibliografie (pp. 219-224).

Lucrarea, dedicată studenților, dispune de o serie de grile recapitulative și răspunsuri la acestea (pp. 225-251). Personal, m-a atras caracterul practic al lucrării, intuiția de a propune la Anexe o serie de informații asupra unor aspecte juridice des clamate de către oameni ai comunicării, dar prezentate eronat, ca să nu spun învelite în minciună. Oricum, constat cu realism și luciditate că îndreptarea legii nu poate veni decât tot de la oamenii care o cunosc și nimic nu este mai important astăzi decât așezarea în legalitate a demersurilor intrării în normalitate (normalitate vine de la normă, totuși) a unei societăți în care necunoașterea conținutului de lege naște monștri informali. Cred că astfel de cursuri de drept pot fi subiect de seminarizare și pentru studenții altor facultăți, în încercarea de a cultiva o cultură a dialogului pe baze legale, reale și deci cu finalizare morală.

Reținem că Prefața – extrem de explicit construită în jurul elementelor de drept al comunicării – este semnată de Doamna Prof. Univ. Dr. Raluca-Nicoleta Radu, Directorul Departamentului de Jurnalism, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, o atentă sinteză a stării de fapt din cultura comunicațională articulată și prin lege în care România și nu numai se zbate astăzi. Riguros și tehnic, atent și coerent în ton, autorul ne dăruiește o carte importantă.

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie