După ce te vei învrednici de Sfânta Împărtăşanie, încuie-te înăuntrul inimii tale şi, uitând toate lucrurile zidite, vorbeşte cu Dumnezeu într-un chip ca acesta sau asemănător: „O, Preaînalte Împărate al Cerului şi al pământului! Cine te-a făcut să intri în inima mea nevrednică, de vreme ce eu sunt şi ticălos, şi sărac, şi orb şi gol? Nimeni, bineînţeles, decât dragostea Ta nemăsurată faţă de mine. O, Dragoste necreată! O, Dragoste preadulce! Ce doreşti de la mine, cel sărăcit cu totul? Nimic, după cum înţeleg şi văd, decât dragostea mea pentru Tine; nimic, decât ca pe altarul inimii mele să nu ardă nici un alt foc, decât focul dragostei mele pentru Tine, care să mistuiască orice altă dragoste şi orice altă dorinţă, în afară de dorinţa de a mă aduce pe mine însumi ca ardere de tot şi jertfă binemirositoare. Nimic altceva nu ai dorit şi nu ai cerut vreodată de la mine şi nimic altceva nu doreşti şi nu ceri acum.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 225)