O lucrare a Susannei Elm – istoric și clasicist, profesor de istorie europeană la Universitatea din Berkeley, California – ne-aduce aminte în ce mod femeia creștină își declară iubirea către Dumnezeu: Fecioarele lui Dumnezeu. Întemeierea ascetismului în Antichitatea târzie (Editura Doxologia, Iași, 2019, 477 pg.). În argumentarea sa asupra cercetării, Susana Elm subliniază, ca un aspect secundar al căutării sale – legat de conținutul istoriografic – că lucrarea vizează și modul în care norma monahală evoluează și se schimbă prin rolul crucial al femeilor-ascet, femeilor-monah: „Devine clar că ascetele din secolul al IV-lea au adoptat modele organizaționale și au făurit instituții printr-un proces complex, implicând atât transformarea modelului existent al familiei, cât și reacția împotriva acestui model. Mai mult, femeile au făcut aceasta împreună cu bărbații. Astfel, o concentrare inițială asupra ascetismului feminin oferă un punct ideal de sprijin nu doar pentru a desface frontierele istoriografice ridicate în urma monahismului, ci pentru a revela marea diversitate de forme de organizare împotriva cărora a fost creată o normă „ortodoxă”. (...) Dacă viața ascetică îi transformă pe oameni în îngeri, dacă îngerii nici nu se însoară, nici nu se mărită  (Matei 22, 30) și dacă nu este nici bărbat, nici femeie în Iisus Hristos, atunci simbioza dintre asceți și ascete reprezintă cea mai înaltă formă de desăvârșire ascetică. Dacă prin asceză o femeie dobândește virtutea „bărbătească” (arete) și este astfel transformată într-o „femeie bărbată”, atunci nu doar a dobândit adevărata egalitate cu semenii săi bărbați, ci a fost și transformată într-o ființă umană, deplină, ideală” (Prefață, pp. 10-11).

Autoarea și-a organizat lucrarea – cu adevărat fascinantă – astfel: Partea I. Asia Mică. 1. „Fecioarele lui Dumnezeu”: variațiuni ale vieții ascetice (Virgo Deo Dicata; O femeie religioasă și o profetesă; Parthenoi în familiile lor; De la partehnos solitară la familia ascetică: Macrina; Pseudo-căsătoriile asceților și ascetelor: Syneisaktes; Prototipuri de comunități ascetice: Viața lui Teodot, pp. 47-82); 2. Modelul clasic: Vasile al Cezareei (Organizarea comunității vasiliene de femei, pp. 74- 99); 3. În fundal: Macrina și Naucratius (Organizarea comunității Macrinei; Relația dintre Macrina și Vasile, pp. 101- 128); 4. Ascetismul homoiusian (Eustațiu de Sebasta; Macedonie și Marathonius; Vasile al Ancyrei, Monahismul homoiusian, pp.129- 149); 5. O diversitate neîntreruptă: parthenoi, văduve, diaconițe (pp.161- 208); 6. Împreună- viețuirea asceților și ascetelor și finalul modelului homoiusian (pp.209- 252). Partea a II-a. Egiptul. 7. Canoane și papirusuri (Canoanele; Papirusurile, pp. 253- 278); 8. Mamele pustiei și fecioarele rătăcitoare: Apophthegmata patrum, pp.279- 308); 9. Celălalt model clasic: Pahomie și Shenoute (Așezămintele pahomiene pentru femei; Shenoute de Atripe, pp.309- 336); 10. „În pustie și la țară, în cetăți sau sate”( Historia Lausiaca și Historia Monachorum, pp. 337- 357); 11. Atanasie al Alexandriei și ascetismul urban (Hiercas și adepții săi; Meletienii; Alexandru al Alexandriei și fecioarele ariene; Atanasie și asceții alexandrini, pp. 357- 398); Concluzie (pp.399- 412).

Nu este vorba despre descrierea unei organizări și atât. Prin volumul acesta, Susanna Elm propune să mergem mai în adânc în ceea ce privește motivația și împlinirea ei în Hristos. O Bibliografie remarcabilă (pp. 413-468) și un ton de prezentare a istoriei Bisericii foarte atent cumpănit între formare și construcție literară propriu-zisă ne propun o înțelegere amplă a feminității jertfitoare, mistice și ascetice deopotrivă, trăitoare în Harul Împărăției. Remarcăm și traducerea Evei Damian și munca de editor a lui Gheorghe Ovidiu Sferlea. Ele au fost încununate în această ediție Doxologia a istoriei ascetismului în Antichitatea Târzie, în cadrul Colecției Historia Christiana – o colecție care își propune să prezinte pagini din istoria urmării lui Hristos și a misiunii creștine de-a lungul secolelor, explorând fapte (istorie factuală), idei (istorie intelectuală și culturală) și o serie de traduceri din izvoarele istoriei primare. Dar mai ales înviind icoane de viață creștină uitate sau aproape de uitare, într-un soi de sinaxar editorial de mare folos celui care caută firul de cer al istoriei creștinismului.

Sursa: tribuna.ro