O nouă cantină socială binecuvântată de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi, a sfinţit la sfârşitul săptămânii trecute noua cantină socială a Protopopiatului Sector 2 Capitală.
La acest eveniment au mai fost prezenţi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, dl. Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2 Capitală, preoţi consilieri eparhiali, dar şi angajaţi ai Centrului social Sfânta Ana în cadrul căruia va funcţiona noul aşezământ social - filantropic.
În cuvântul de învăţătură adresat cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că vor mai fi deschise încă cinci cantine sociale în Bucureşti: „Avem în plan organizarea şi menţinerea a şase cantine în municipiul Bucureşti, câte o cantină pentru fiecare protopopiat şi într-un sector anume. Aceasta permite o bună cooperare între protopopiat şi primăria sectorului, iar pe de altă parte o grijă deosebită faţă de cei foarte neajutoraţi şi săraci din fiecare protoierie şi sector al Capitalei. În continuare este prevăzută extinderea modelului din Bucureşti şi în provincie deoarece sunt mulţi oameni care au nevoie de ajutorul nostru. Până acum, Centrul eparhial avea o singură cantină pentru săracii din tot oraşul. Unii bătrâni săraci traversau întreg oraşul ca să ajungă în sectorul 6 să ia o masă caldă sau să primească un pachet. Nu este corect ca pentru un oraş atât de mare să existe doar cantina centrului eparhial”.
La rândul său, Părintele Ioan Popescu - protopopul Protoieriei Sector 2 Capitală a arătat că noua cantină socială sfinţită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este primul program filantropic al Asociaţiei Diaconia - Filiala Sector 2. „Cine va primi hrană în această cantină? Nimeni altul decât Hristos Domnul. El va veni în fiecare zi, de la simplu la multiplu şi va servi masa în această cantină. Dacă vom păstra permanent această conştiinţă vom face misiune creştină azi, dacă nu va fi un simplu activism social”, a mai spus Părintele protopop Ioan Popescu.
„În prezent avem proiecte importante şi cred că le vom realiza cât de curând deoarece se află în faza de finalizare a lucrărilor. Vorbim de Aşezământul social parohial Sfântul Ierarh Nicolae de la Biserica Iancu Nou Bălăneanu, Complexul social de la Parohia Sfântul Dumitru Colentina, Aşezământul social de la Parohia Parcul Călăraşi. Am dorit să relev câteva dintre aceste investiţii care arată cât de benefică este conlucrarea cu Biserica”, a mărturisit primarul Neculai Onţanu.
La finalul evenimentului, Patriarhul României a dăruit Centrului social Sfânta Ana o icoană cu Cina cea de Taină. Din partea Asociaţiei Diaconia – Filiala Sector 2, Preafericirea Sa a primit o icoană cu chipul Sfintei Ana. Aceeaşi icoană a fost oferită şi dlui. Neculai Onţanu – primarul Sectorului 2.
Parohia ”Icoanei” din Bucureşti va ajuta financiar la buna funcţionare a cantinei. De asemenea, aceeaşi parohie le va susţine pe fiicele minore ale părintelui Cristinel Nistor, trecut la Domnul în vara anului trecut, cel care s-a implicat foarte mult în construirea Centrului.
Cantina va funcţiona în cadrul „Centrului social Sfânta Ana” al Asociaţiei Diaconia - Filiala Sector 2, în incinta Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul din Protopopiatul Sector 2 Capitală.