O nouă filă de istorie pentru Biserica din Popești. Sfântul lăcaș, resfințit de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Biserica închinată Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul și Sfintei Mucenițe Varvara din localitatea Popești, județul Iași, veche de peste 260 de ani, a primit în această duminică, 5 iulie, veșmânt nou de har. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Sătenii comunei Popești, alături de numeroși credincioși din împrejurimi, inclusiv din zona orașului Podu Iloaiei, au trăit în această dimineață momente de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuite de târnosirea bisericii-monument istoric, aflată sub ocrotirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul și a Sfintei Mucenițe Varvara. La eveniment au participat numeroși ieșeni, precum și reprezentanți ai autorităților locale și centrale.
Resfințirea lăcașului de cult a coincis cu aniversarea a 600 de ani de la prima atestare documentară a satului Popești, localitatea fiind menționată pentru prima dată într-un document din anul 1426.
După întâmpinarea ierarhului, clericii au săvârșit slujba de resfințire, în cadrul căreia zidurile exterioare ale bisericii au fost unse cu Sfântul și Marele Mir și stropite cu apă sfințită. În continuare, cei prezenți au luat parte la binecuvântarea Sfintei Mese și la sfințirea picturii care înfrumusețează sfântul lăcaș.
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a săvârșit Sfânta Liturghie la altarul de vară al ansamblului parohial, răspunsurile la strană fiind oferite de Corul Mănăstirii Tisa Silvestri din județul Bacău.
„Duminica suntem chemați să venim la Sfânta Biserică pentru a dialoga cu Domnul”
Făcând referire la textul evanghelic citit în Duminica a 5-a după Rusalii, Părintele Mitropolit a subliniat în predica sa că omul se poate elibera de influența întunericului doar printr-o viață autentică, trăită în comuniune cu Mântuitorul Hristos, participând la slujbele Bisericii și împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului:
Veți zice, probabil, că întâlnim cam greu, în zilele noastre, oameni posedați de duhuri rele, deși să știți că sunt, dar dincolo de această posedare pe care o întâlnim mai rar, există o altă posedare la care suntem supuși noi, căci spune Domnul Hristos: „Cel care este rob păcatului nu este liber, pentru că are asupra lui puterea întunericului”. Orice păcat este o prezență a întunericului în viața noastră! Orice fărădelege, orice patimă! Poate spune cineva că este fără de păcat, făcă vreo urmă de întuneric în viața lui? Privim în jos cu toții, știind că nu suntem lipsiți de păcat, iar păcatul este prezența puterii demonice, a puterii întunericului în viața noastră. Și acum, unde să alergăm pentru a ne elibera de această prezență a întunericului în viața noastră? Ne refugiem în Sfânta Biserică, cel puțin o dată pe săptămână, căci întreaga săptămână dialogăm cu păcatul, cu patimile, cu slăbiciunile, ne gândim mai puțin la Dumnezeu. Duminica suntem chemați să venim la Sfânta Biserică pentru a dialoga cu Domnul. Cel mai real dialog cu El este prezența noastră la Sfânta Liturghie, în Biserică, pentru că Biserica este lăcaș al Duhului Sfânt.
Având în vedere munca depusă la reînnoirea lăcașului de cult, precum și lucrarea deosebită avută în comunitatea parohială, părintele paroh Vasile Matcovici a primit, în semn de prețuire, „Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”. De asemenea, familia Lucian și Iuliana Cotin a primit Ordinul „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, iar ceilalți binefăcători au fost răsplătiți cu distincții de vrednicie oferite de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Este o zi istorică pentru comunitatea noastră. În acest an se împlinesc 600 de ani de la atestare documentară a satului Popești, 12 august 1426, pe timpul lui Alexandru cel Bun. De atunci, poporul de aici, localnicii, au fost părtași atât la bucuriile, cât și la încercările vieții prin care a trecut poporul român. Biserica a fost construită în anul 1760, a avut mai multe renovări, dar ultima a fost destul de consistentă: s-au făcut tencuieli interioare – exterioare, s-au consolidat zidurile, s-a schimbat acoperișul, pardoseala, și în cele din urmă, am înfrumusețat-o cu pictură. Noi ne-am străduit mult ca ziua aceasta să fie frumoasă, dar frumusețea este completată de prezența dumneavoastră, ne umplu inimile de bucurie și vă mulțumim pentru participare și vă mai așteptăm. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate!, a mulțumit la final părintele paroh.
Date din hrisovul de sfințire
Între anii 2020-2026, biserica Parohiei Popești a trecut prin ample lucrări de reabilitare și înfrumusețare. Lăcașul de cult a fost ridicat în anul 1760, prin contribuția stolnicilor Ilie și Constantin Palade, alături de mama lor, Varvara, astfel, biserica a fost așezată la început sub oblăduirea Sfintei Mucenițe Varvara, iar din anul 1921, lăcașul l-a primit ca ocrotitor și pe Sfântul Proroc Ilie.
În perioada 1984-2005 s-au desfășurat diferite lucrări la exteriorul și interiorul bisericii: s-a rezidit pridvorul, s-a refăcut acoperișul și s-au realizat numeroase procese de consolidare. Lăcașul de rugăciune a fost împodobit cu pictură, realizată în tehnica fresco de către pictorii Magda-Augustina și Robert Cârciumaru din București.
Pe lângă toate acestea, în completarea ansamblului parohial, a fost amenajat un paraclis de vară, s-a zidit un prăznicar, iar în cimitirul nou înființat s-a ridicat o clopotniță din material lemnos.
