O parohie cu oameni harnici şi râvnitori

Documentar

O parohie cu oameni harnici şi râvnitori

Parohia Fundu Tutovei din comuna Plopana, judeţul Bacău, s-a înfiinţat în anul 2009, cu o mână de oameni harnici şi râvnitori. Piatra de temelie s-a pus din 2004, în urma programului iniţiat de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, „Niciun sat fără biserică“. Fundu Tutovei este un sat vechi de plugari. Unii dintre săteni practică şi în prezent cărăuşia, fierăria, dogăria sau vânătoarea.

Satul Fundu Tutovei nu a avut biserică până în anul 2009, când s-a înfiinţat parohia. Până atunci Fundu Tutovei era filie a parohiei Plopana. Credincioşii mergeau la biserica cu hramul „Sfântul Gheorghe“.

Pr. Daniel Marari, parohul de la Fundu Tutovei, îşi aminteşte că la venirea sa în nou-înfiinţata parohie chipurile oamenilor străluceau de bucurie. „I-am auzit cum murmurau: «Ce bine că vom avea biserica noastră!» Prima slujbă deasupra fundaţiei bisericii am făcut-o alături de enoriaşii mei, la Florii, în 2009. A urmat apoi slujba de Înviere. Fiecare familie a venit cu jertfa ei, pască şi ouă roşii, pentru a fi sfinţite şi apoi împărţite celor mai săraci fii ai parohiei. Deşi rumeguşul de pe pereţi ne picta hainele, deşi nu aveam acoperiş deasupra capului, a fost o slujbă cu adevărat unică. Primul Paşti al parohiei noastre“, povesteşte parohul de la Fundu Tutovei.

„Fundu Tutovei se cheamă, începând de astăzi, Izvorul Tutovei“

Lucrările de construcţie la biserica parohiei au demarat în primăvara anului 2009 şi s-au finalizat în anul 2011. Proiectul a fost executat de arhitectul Constantin Amâiei prin firma sa de proiectări „Vanel Exim“ (care a proiectat Catedrala arhiepiscopală din Bacău şi Catedrala Mântuirii Neamului), la intervenţia şi cu sprijinul domnului Florin Bălan, manager general al SC Agroindustriala SA Bacău, unul dintre principalii ctitori ai complexului parohial. Cu câteva luni înainte de sfinţire, chiriarhul locului a vizitat şantierul bisericii şi, ştiind posibilităţile financiare precare ale parohiei, s-a minunat că lucrările sunt aproape de finalizare. „Venind la Fundu Tutovei, am avut parte de una dintre cele mai plăcute surprize misionare pe care le-am trăit în ultima perioadă“, a spus PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. PS Ioachim Băcăuanul a asigurat atunci că va insista pe lângă autorităţi pentru a redenumi această localitate. „Din punct de vedere bisericesc, Fundu Tutovei se cheamă, începând  de astăzi, Izvorul Tutovei, pentru faptul că izvorul este puţin mai sus de acest deal al Tutovei. De la Izvorul Tămăduirii se înalţă acum către cer rugăciunile credincioşilor, prin biserica ce a devenit ea însăşi un izvor spiritual“, declara atunci Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

În vecinătatea bisericii s-a ridicat un altar de vară, pe locul unde, pe o scenă improvizată, în 2004, PS Ioachim Băcăuanul oficiase Sfânta Liturghie, înălţându-se rugăciuni fierbinţi pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze ridicarea unui lăcaş de închinăciune.

Biserica a primit la început hramul „Izvorul Tămăduirii“, poate şi pentru că aşezarea este brăzdată de un izvor. Cel de-al doilea hram, „Sfânta Cuvioasa Parascheva“, i l-a dat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, pe 15 octombrie 2011, atunci când biserica parohiei a îmbrăcat haina sfinţirii.

Activităţi recreative şi creative, specifice diferitelor grupuri de vârstă

Majoritatea enoriaşilor de la Fundu Tutovei sunt pensionari, iar tinerii trăiesc din ajutor social sau sunt plecaţi la muncă în străinătate. Puterea economică a comunităţii este foarte limitată. Din dorinţa de a-i implica în viaţa Bisericii pe tinerii parohiei, s-a înfiinţat Centrul cultural-catehetic „Sf. Daniil Sihastrul“. „Acest centru are în vedere, printre altele, catehizarea tinerilor, sprijinirea orfanilor şi a celor proveniţi din familii dezorganizate, prevenirea abandonului şcolar, dar şi iniţierea în utilizarea calculatorului, noţiuni elementare de medicină şi igienă, o educaţie în vederea prevenirii dependenţei de alcool, tutun sau alte droguri. Ne dorim realizarea unei educaţii informale în spiritul moralei creştine ortodoxe“, spune părintele paroh Daniel Marari.

Un loc important îl ocupă Şcoala de Duminică, dedicată, de asemenea, întâlnirilor cu tinerii. După fiecare Sfântă Liturghie, îndrumaţi de părintele paroh, de doamna preoteasă şi de membrii Comitetului parohial, tinerii şi copiii învaţă cântările Sfintei Liturghii, pricesne şi poezii religioase. Lunar sunt proiectate filme cu tematică religioasă, implicându-se aici tinerii cu abilităţi tehnice. De asemenea, se are în vedere organizarea unor activităţi recreative şi creative, specifice diferitelor grupuri de vârstă, pentru a oferi astfel ocazia enoriaşilor de a-şi petrece timpul liber într-un mod frumos şi constructiv, în concordanţă cu valorile creştine.

„Ne dorim, cât de curând posibil, în funcţie de puterea financiară, să începem construirea unei case parohiale şi a unei case sociale, unde să ne desfăşurăm activităţile social-filantropice, culturale sau catehetice, întrucât în prezent biserica este singurul spaţiu care deserveşte toate acestea“, mărturiseşte părintele paroh. În acelaşi timp, se lucrează la finalizarea actelor privind înfiinţarea propriului cimitir al satului.

„Noi suntem ortodocşi şi aşa vom muri“

În anul 2009, în Fundu Tutovei exista o familie de romano-catolici. După trei ani, Anton, Ermina şi Sergiu s-au convertit la Ortodoxie. Populaţia satului este în prezent sută la sută ortodoxă.

„În anul 2009, după Izvorul Tămăduirii, îmi amintesc că au venit în sat trei maşini de adventişti. În două ore satul a fost împânzit de manifeste şi cărţi frumos colorate. Mai mult, parcă sfidător, şi-au parcat maşinile în faţa bisericii noastre, aflate atunci în construcţie. Unii dintre enoriaşi au părut încântaţi de pliantele şi cărţile sectante atrăgătoare. La început, m-am impacientat, dar am mers la consilerii mei şi, împreună, am hotărât să îi invităm politicos să părăsească satul. Epitropul bisericii de atunci, Constantin Iulian Roman, i-a certat cu blândeţe: «Nu vedeţi că avem biserică în construcţie? Să nu ne mai deranjaţi niciodată! Noi suntem ortodocşi şi aşa vom muri!»“, îşi aminteşte părintele Daniel Marari o întâmplare din pastoraţia sa.

Familia de horticultori care împodobeşte biserica cu flori

De peste doisprezece ani în sat există o familie de ingineri horticultori. Au lucrat în trecut la staţiunea legumicolă din Bacău. Cum aceasta s-a închis, familia Gutunoiu, care avea un teren în satul Fundu Tutovei, s-a hotărât să-şi practice în continuare meseria de suflet în această zonă. Şi-au construit o seră de tip înmulţitor şi un solar. „Am început cu  trandafiri, apoi cu legume, levănţică şi diferite soiuri de flori. Avem foarte multe soiuri de trandafiri: englezeşti, soiuri de urcători, precum şi trandafiri pentru dulceaţă“, a mărturisit doamna Ani, cum îi spun localnicii. Domnul Iuliu şi doamna Anişoara sunt cei care se ocupă de împodobirea incintei bisericii parohiale cu flori deosebite şi gazon.

Citește despre: