Deşi chilia lui se afla în mijlocul lumii, a reuşit să trăiască afară de lume. La aceasta, precum şi la săvârşirea minunilor l-au ajutat cele două zile pe săptămână în care stătea închis în chilia sa şi se ruga.

Cuviosul Arsenie s-a născut în satul Kefalohori, din ţinutul Farasa (vechea Capadocie), la anul 1840, în familia învăţătorului Elefterie şi a soţiei sale Varvara, cărora milostivul Dumnezeu le-a dăruit doi copii: Vlasie şi Teodor, cel din urmă fiind Sfântul Arsenie.

S-a călugărit la 26 de ani

Timpurile în care a trăit Sfântul Arsenie au fost foarte grele pentru creştini: erau prigoniţi pentru credinţa ortodoxă, erau izolaţi de ceilalţi creştini, vieţile lor erau puse în pericol, femeile erau luate şi umilite în haremurile turceşti, bărbaţii ucişi şi copiii luaţi şi despărţiţi de familiile lor. Toate acestea nu erau înfăptuite de autorităţile turceşti, ci teţii (turcii răzvrătiţi) erau făptaşii cu acordul tacit al oficialilor. Dar, cu toate acestea, farasioţii erau renumiţi pentru credinţa şi dragostea lor de a rămâne oameni curaţi.

Ajuns orfan de ambii părinţi, după terminarea studiilor, intră în Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din oraşul Flaviana (la 15 kilometri de Cezareea), unde, la vârsta de 26 de ani, este călugărit cu numele de Arsenie şi apoi hirotonit ierodiacon. La 30 de ani este hirotonit ieromonah şi este făcut arhimandrit de mitropolitul Paisie al II-lea. De la acesta a primit drept ascultare să meargă în satul natal şi să păstorească creştinii ortodocşi de acolo. Dar, mai înainte de a pleca spre satul natal, face o călătorie la Locurile Sfinte pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu, dar şi pentru a se întări şi mai mult în credinţă. De aceea a fost numit de compatrioţii săi şi Hagi-efendi. Reîntors acasă, a amenajat o sală unde copiii se strângeau şi învăţau carte. Dar nu s-a îngrijit doar de copii, ci şi de tineri şi de cei în vârstă. Alături de activitatea pedagogică, Sfântul Arsenie a avut şi o bogată activitate misionar-filantropică, fiind un apărător al credinţei ortodoxe împotriva propagandei protestante. Faima sa a depăşit cu mult mediul oamenilor credincioşi, fiind căutat chiar de către turci pentru a fi tămăduiţi de boli grele. Sfântul Arsenie nu refuza pe nimeni şi nici nu primea daruri sau plată de la cineva. Dragostea părintelui s-a arătat şi asupra familiilor sărace, cărora le trimitea prin cântăreţul lui prescuri.

Şi-a proorocit ziua morţii

Nu trebuie trecută cu vederea trăirea sa duhovnicească. Se ştie că miercurea şi vinerea se zăvora în casa lui simplă, că mânca turte de orz pe care şi le făcea singur. În fiecare zi făcea priveghere de la nouă seara până la trei dimineaţa, iar în sărbători se prelungea până dimineaţa şi se termina cu Sfânta Liturghie. Pentru viaţa sa curată, însuşi patriarhul ecumenic avea mare evlavie la Sfântul Arsenie, căruia îi scria, se consulta cu el şi chiar i-a propus să fie episcop, însă el a refuzat. Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Arsenie şi cu darul înainte-vederii. Astfel, cu mulţi ani înainte de a pleca în Grecia, a proorocit data morţii sale.

Cu puţin timp înainte de a pleca spre Grecia, el a botezat copiii ca nu cumva să moară nebotezaţi, a ascuns sfintele vase în Biserica Sfinţilor Mucenici Varasihie şi Iona şi în cimitirul creştin. La 14 august 1924 au plecat spre Grecia şi au ajuns pe 14 septembrie în portul Pireu. A slujit liturghia de Înălţarea Sfintei Cruci şi s-a dus în Insula Corfu (Kerkira) unde a slujit două liturghii în Biserica Sfântului Gheorghe şi după o scurtă suferinţă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, la 10 noiembrie 1924, având în mâini moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur.

Canonizarea Sfântului Arsenie Capadocianul

După sosirea farasioţilor în Grecia, aceştia s-au împrăştiat în diferite locuri, dar în sufletul lor imaginea Părintelui Arsenie a rămas vie. Mulţi dintre ei credeau în sfinţenia părintelui, dar nu aveau curajul să deschidă mormântul. Cel care a făcut demersurile pentru a i se deschide mormântul a fost cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994), căruia Sfântul Arsenie i-a fost duhovnic. Două motive l-au determinat să facă această faptă. Primul era un omagiu adus Sfântului Arsenie pentru faptul că i-a dat numele de botez şi a prezis că îi va călca pe urme, adică va deveni călugăr. Al doilea motiv este acesta: în 1945, fraţii săi au fost în Kerkira şi au luat pământ de la mormântul părintelui Arsenie şi l-au aruncat pe un consătean care nu putrezise şi minunea s-a petrecut, trupul celui mort s-a făcut ţărână.

Cu aceste amintiri şi după ce cu mare râvnă a străbătut întreaga Grecie, unde se aflau farasioţi, care au trăit alături de Sfântul Arsenie, şi a strâns laolaltă toate mărturiile lor, Cuviosul Paisie a venit în toamna anului 1958 în insula Kerkira. Atunci au scos sfintele moaşte din mormânt şi au făcut o slujbă în cinstea Părintelui Arsenie. Apoi, cuviosul Paisie a aşezat moaştele la Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Suroti, lângă Tesalonic, unde se găsesc şi astăzi. Sfântul Arsenie Capadocianul a fost canonizat în anul 1986 de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Prăznuirea sa se săvârşeşte la data de 10 noiembrie.

Mărturii şi recomandări

Moise Koglanidis a povestit că un turc din satul Ahghiavudes a prădat biserica în care slujea Sfântul Arsenie şi, în afară de toate sfintele vase, a luat şi coperţile de argint ale Evangheliilor, iar Evangheliile le-a aruncat pe jos. Toată Farasa s-a tulburat. Când au văzut Evangheliile aruncate, toţi au încercat să-l afle pe acel turc necurat. Părintele Arsenie însă nu s-a tulburat deloc şi le-a spus şi celorlalţi să nu se neliniştească, deoarece tâlharul va veni singur târându-şi picioarele. După câteva zile l-au adus pe tâlhar la sfânt ca să-i citească să-l vindece, deoarece, pe lângă faptul că se îndrăcise, a şi paralizat de la mijloc în jos, încât trebuia să-şi târâie picioarele. A înapoiat sfintele vase pe care le furase, tămăduindu-se, iar de atunci nu mai putea fura, căci părintele Arsenie nu l-a vindecat pe loc, ci l-a lăsat o bucată de timp aşa cum era, ca turcii să ia pildă şi să respecte Biserica Ortodoxă. Într-adevăr, s-au înfricoşat turcii din împrejurimi. Vasile Karopulos îşi aminteşte că, atunci când au plecat în 1924, pe când treceau prin Ahghiavudes, Părintele Arsenie i-a citit tâlharului şi l-a vindecat de diavol şi de paralizie. (Cuviosul Paisie Aghioritul, „Sfântul Arsenie Capadocianul”, Editura Evanghelismos).

Sfântul Arsenie obişnuia să folosească Psalmii pentru binecuvântări, îndeosebi atunci când nu se afla vreuna prescrisă unei anumite ocazii. De exemplu, pentru sănătate trupească, cuviosul recomanda citirea următorilor psalmi: 5, 12, 28, 36, 37, 44, 56, 58, 63, 79, 86, 88, 95, 102, 108, 122, 125, 128, 145, 146.