Vezi că o sobă fierbinte îl încălzeşte pe tot cel ce se apropie de ea.

Asemenea şi omul iubitor, a cărui inimă este aprinsă de dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, va încălzi cu flacăra iubirii sale pe oricine se va apropia de el. Şi precum soba împarte din căldura ei celor care au nevoie de aceasta, asemenea şi omul iubitor împărtăşeşte din darurile lui Dumnezeu fraţilor săi care au trebuinţă de ele: unuia îi acoperă goliciunea, altuia îi dă adăpost, aducându-l în casa sa, pe unul îl slujeşte la boală, pe altul în temniţă, iar altuia îi alină întristarea, într-un cuvânt, fiecăruia îi dă o mână de ajutor atunci când îi este cu putinţă.

Toate acestea se izvodesc în el din căldura dragostei creştine. Pe când o sobă rece, dimpotrivă, nici un folos nu aduce nimănui şi, chiar de se atinge cineva de ea, este dezamăgit şi se depărtează înfrigurat. Întocmai sunt şi oamenii cei neiubitori, ale căror inimi nu sunt încălzite de dragostea creştină.

Mulţi dintre ei se cred a fi cineva, citesc rugăciuni multe şi în repetate rânduri, deseori postesc, zidesc bisericile Domnului şi le împodobesc (fapte care sunt în sine vrednice de laudă şi poartă înfăţişare de cucernicie); dar dacă se apropie de ei vreun sărac pentru a le cere ajutor, e dezamăgit întocmai ca acela care s-a atins de soba rece, voind să se încălzească de la ea, şi astfel pleacă purtând înlăuntru aceeaşi întristare şi nenorocire pe care o avea când a venit.

Întâmplarea aceasta şi cugetarea asupra ei te povăţuieşte să înveţi dragostea creştină fără de care orice făptuire este moartă, chiar dacă ea pare a însemna oarece în ochii oamenilor.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 114)