Oamenii nu au nici un folos dacă ştiu timpul celei de-a doua veniri

Cuvinte duhovnicești

Oamenii nu au nici un folos dacă ştiu timpul celei de-a doua veniri

„Privegheaţi şi vă rugaţi”, a spus Mântuitorul. Înseamnă deci că nu trebuie să ghicim evenimentele. Toate vor fi descoperite la timpul lor.

Nina D., prin anii ’20, l-a întrebat pe Stareţul Nectarie:

- Se spune că toate semnele celei de-a doua veniri s-au împlinit...

- Nu, nu toate, - a răspuns Părintele. - Desigur şi cei ce au o vedere simpla observă că multe se împlinesc, dar celor cu una duhovnicească li se descoperă mai înainte. Biserica era un cerc imens în întreg orizontul, iar acum este un cerculeţ. Iar în ultimele zile înainte de venirea lui Hristos ea îşi va păstra acest chip: un singur episcop ortodox, un singur preot ortodox, un singur laic ortodox. Eu nu îţi spun că nu vor mai fi biserici, dar Ortodoxia se va păstra doar în acest chip. Tu ia aminte la aceste cuvinte, şi înţelege că aşa va fi în întreaga lume.

Şi monahia Nectaria l-a întrebat pe Stareţ despre sfârşitul lumii. El a răspuns:

De ce mă întrebaţi pe mine, cel cu minte mărginită? Mergeţi la monahii din Optina.

Sunt oameni care se ocupă de cercetarea semnelor sfârşitului lumii, dar nu se îngrijesc de sufletele lor. Oamenii nu au nici un folos dacă ştiu timpul celei de a doua veniri. «Privegheaţi şi vă rugaţi», a spus Mântuitorul. Înseamnă deci că nu trebuie să ghicim evenimentele. Toate vor fi descoperite la timpul lor.

 

(Starețul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 76)