Ce poate fi mai limpede decât faptul că un fiu ar trebui să se grăbească să ajungă înapoi la tatăl său după ce a îndeplinit voinţa acestuia? Oare nu este normal ca un împărat să se întoarcă în împărăţia sa după ce a ieşit victorios din razboi? Şi un semănător să se întoarcă acasă după ce a semănat câmpul său? Şi un învăţător să se retragă în locuinţa sa după ce a împărtăşit cunoştinţele sale? Şi un păstor să se îndrepte spre locul de unde a pornit după ce a găsit oaia pierdută? Şi un preot să se reîntoarcă după ce a binecuvântat o casă? Şi un lucrător să-şi afle odihna după ce şi-a făcut lucrul? Şi Domnul Hristos a coborât în lume ca Fiu, ca împărat, ca Semănător, ca învăţător, ca Păstor, ca Preot, ca Lucrător, îndeplinindu-şi sarcina, misiunea în lume, e normal şi logic să Se întoarcă în împărăţia eternă a cerurilor din care a coborât pentru oameni. 

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Credinţa poporului lui Dumnezeu, traducere de Diana Potlog, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 30)