Revin asupra unui articol pe care l-am scris cu ceva vreme în urmă. Și asta pentru că am primit mai multe observații asupra acestui articol. Tot m-am întrebat ce putem face concret pentru a trece de la starea de a fi simple persoane care ne cunoaștem din vedere (eventual știm și cum ne cheamă), la starea de a fi frați și surori întru Domnul, purtându-ne în duh de adevăr sarcinile unii altora.

O soluție (sau mai bine zis, un prim pas) ar fi agapa de după Liturghie. Cineva mi-a spus că asta nu ar ajuta la mare lucru. Am face agapă și fiecare va vorbi și se va apropia de aceleași persoane pe care le cunoaște, și cu care oricum vorbea și fără să se facă agapă. Tocmai acesta ar fi primul pas, ca măcar la aceste agape, să spargem „bisericuțele” și să ne apropiem de persoane mai puțin cunoscute și, dacă se poate, de persoane care au alte ocupații deât noi, pentru a vedea și cum privesc/trăiesc alții viața. Căci dacă tu ești medic și vorbești tot cu un medic, nu ai mare câștig, rămâi tot în universul tău. Dar dacă te apropii de un zidar, de exemplu, vei afla o cu totul altă perspectivă de a vedea viața, vei avea multe de învățat.

Iar dacă la tine la biserică nu se face agapă, totuși mai este o soluție. Îndrăznește nebunia ca, într-o zi, să-ți permiți luxul de a invita la un ceai pe cineva care se împărtășește din același Potir cu tine. Pentru a-i afla măcar numele. Și apoi, să-ți faci din asta un obicei. Să nu treacă perioada dintre o Liturghie și alta, dintre o duminică și altă duminică, fără să fi invitat pe cineva din parohia ta la masă, la un ceai, la o înghețată, la o plimbare. Și astfel ne vom da șansa unul altuia de a afla infinitatea de bogății ce sălășluiește în fiecare dintre noi. Doar așa vom avea șansa de a descoperi ce oameni minunați avem lângă noi și de a stabili relații adevărate unii cu alții.

Dar nici aici să nu cădem în capcană. E firesc să îți dorești ca aceste întâlniri/invitații/vizite de peste săptămână să aibă loc cu persoane dragi ție. Și e bine să fie și așa. Dar treptat, e bine ca acestea să fie diversificate, să încerci să te apropii și de persoane care nu sunt chiar pe inima ta, în duhul tău, sau care, din cine știe ce motive, poate îți sunt indiferente sau chiar antipatice.

Iar dacă nici asta nu se poate, măcar la sfârșitul slujbei, în loc să te grăbești să pleci acasă sau în loc să întreții conversații cu aceeași și cu aceeași oameni, măcar acum îndreaptă-ți atenția către cel care e mai mereu singur sau trist, și care nu e înconjurat de atât de mulți prieteni ca și tine. Vei fi ca o comoară de neprețuit pentru el.