– Părinte Cleopa, sunt unii din „Oastea Domnului” care cer credincioşilor să facă legământ cu Iisus. Ce este acest legământ?

– Tu spune-i: „Eu sunt în oastea Domnului de când m-am botezat şi eram cât o păpuşă. De atunci am făcut legământ cu Iisus şi m-am lepădat de satana şi de toate lucrurile lui şi m-am făcut ostaş al lui Iisus Hristos!” Şi dacă nu crede, adă-i Molitfelnicul şi arată-i unde spune: „Iată te-ai făcut ostaşul lui Iisus Hristos”. Şi eu sunt ostaş de când m-a născut mama, de când m-am botezat şi am legământ cu Hristos că voi face voia Lui. Nu-mi mai trebuie legământul tău.

Oastea Domnului a fost aprobată de Biserică odată cu organizaţia de binefacere a femeilor din Bucureşti, în anul 1923. Mergeau la spitale, îngrijeau bolnavii, duceau ajutoare la cei bolnavi, foarte mulţi creştini părăseau imoralităţile. Şi altă asociaţie era în Ardeal, asociaţia Sfântul Gheorghe, care în numele Sfântului Gheorghe lupta împotriva catolicilor, a protestanţilor şi a uniţilor. Acestea trei au mers cât au fost conduse de mitropolitul Nicolae Bălan. Cât timp au avut conducători buni, ele au adus mare folos Bisericii. După aceea s-au făcut pepiniere pentru sectari. Se adunau prin case şi cântau cântări făcute de ei. Ca şi sectarii, nu mai mergeau la biserică, nu ascultau de preot.

Sfântul Apostol Pavel arată că ostaşii lui Iisus Hristos, dacă vor să se încununeze, trebuie să se lupte după lege (II Timotei 2, 5), iar dacă sunt ostaşi numai cu numele şi  nu au practica tradiţională a Bisericii lui Hristos, apoi unii ca aceştia nu mai sunt ostaşi ai lui Iisus Hristos, ci dezertori şi oameni nelămuriţi în credinţă, care, în loc de folos, aduc pagube Bisericii.

Anul trecut a venit un preot la mine din judeţul Covasna şi mi-a zis: „Părinte, am avut tot satul în „Oastea Domnului” şi toţi au trecut la pentricostali. Au rămas numai zece familii ortodoxe”. Iată cum s-au rupt de Biserică şi s-au făcut pepinieră de sectari. Iar ostaşii Domnului adevăraţi, care au rămas în Biserică şi ascultă de Biserică şi de preot, care ţin cele patru sfinte posturi şi miercurea şi vinerea, care se mărturisesc regulat, se împărtăşesc şi nu fac nimic fără voia Bisericii şi a preoţilor, aceia sunt ostaşi adevăraţi, aceia sunt fii ascultători ai lui Hristos.

Vedeţi câţi suntem noi aici? Toţi suntem în oastea Domnului! Ştiţi de când suntem în oastea Domnului? De când ne-am botezat. Aţi auzit ce zice preotul la botez? Fă, Doamne, pruncul acesta, ostaş ales al Tău. De atunci ne-am făcut fiii lui Dumnezeu după dar şi ostaşi ai lui Iisus Hristos, de când ne-am botezat.

Iar Oastea Domnului a fost o asociaţie creştină cu scopul să trezească conştiinţa omului să se lepede de păcate, cum a făgăduit la botez. Că la botez aşa spune: „Mă lepăd de satana şi de toate lucrurile lui”. Şi atunci cei din „Oastea Domnului” au spus: să vă lepădaţi de beţie, de curvie, de hoţie, de înjurături, de fumat, de toate răutăţile acestea.

Sora mea cea mare, Maria, a murit în Oastea Domnului. La fel şi cumnatul meu. O, dacă aş avea eu credinţa ei! La biserică mergea regulat. Atunci le dăduseră şi steaguri şi un fel de decoraţii la ostaşii Domnului. Erau trecuţi în Oastea Donmului şi ofiţeri, aveau şi mulţi preoţi. A pornit foarte bine Oastea Domnului. Dar când au venit comuniştii, au dezbinat-o tare şi mulţi s-au dus la secte, lepădându-se de Biserică.

Am auzit că unii din cei ce-şi zic „ostaşi ai Domnului” fac adunări şi predică prin casele oamenilor, fără să ştie preoţii şi fără să rămână în legătură cu ei. Sfintele canoane nu dau voie mireanului şi nici chiar preotului să predice în public, fără porunca episcopului locului.

Iată ce zic sfintele canoane în această privinţă: „Nu se cuvine creştinului mirean a porni cuvânt în public sau a învăţa, însuşindu-şi lui dregătoria bisericească, ci a urma rânduielile celei predate de Domnul şi a deschide auzul la cei ce au luat darul învăţătorescului cuvânt şi a învăţa de la dânşii cele dumnezeieşti”.

Sfântul Apostol Pavel spune în epistola întâi către corinteni: „Au doară toţi sunt apostoli? Au doară toţi sunt prooroci? Au doară toţi sunt tâlcuitori? Ce te faci pe tine păstor, oaie fiind? Ce te faci cap, picior fiind? Ce te apuci a comanda oşti, fiind rânduit între soldaţi?” (12, 29-30). Cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi (Romani 10, 15)?

Deci cel ce predică fără să fi fost trimis de episcopul sau preotul său, acela este pe calea neascultării, şi ştim cu toţii că neascultarea lucrează moarte.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 129-131)