Omagiu pentru eroii neamului, la Vaslui şi Bârlad
În ziua Înălţării Domnului, în toată Moldova au fost oficiate slujbe pentru eroii neamului. Martirii neamului românesc au fost omagiaţi în mod deosebit la Vaslui şi Bârlad, unde s-au organizat ceremonii religioase şi militare.
Preoţii din municipiul Vaslui au oficiat ieri o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc. Parastasul a fost săvârşit la Monumentul Eroilor din Cimitirul Eternitatea al oraşului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. După cum ne-a relatat pr. Adrian Chirvasă, protopop al Protopopiatului Vaslui, la acest moment au participat autorităţi locale, reprezentanţi ai tuturor instituţiilor judeţene şi locale şi mulţi credincioşi. „Ne-am bucurat de un ceremonial deosebit. În cuvântul adresat celor prezenţi, am arătat că cel mai frumos mod de a-i cinsti pe eroii neamului nostru este să păstrăm şi să luptăm pentru idealurile pentru care au murit. Totodată, am amintit de Sfinţii Martiri Brâncoveni, creştini, eroi şi sfinţi, care sunt modele pentru toţi conducătorii, dar şi pentru toţi creştinii“, a spus pr. protopop Adrian Chirvasă. Tot ieri, a fost oficiat Parastasul pentru eroii neamului în Cimitirul Eternitatea din oraşul Bârlad, unde se află un monument în cinstea eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă şi în cele două războaie mondiale. „Ceremonialul a început cu intonarea imnului de stat, urmat de o slujbă religioasă la care au participat toţi preoţii din municipiul Bârlad. În continuare, au fost rostite alocuţiuni în cadrul cărora s-a vorbit despre cinstirea eroilor şi despre pomenirea acestora, ca exemple vii de urmat, în ceea ce priveşte dragostea de neam şi ţară. Un moment emoţionant a fost constituit de prezenţa a şapte veterani de război care au aşezat o coroană de flori la crucea eroilor neamului. Toţi cei prezenţi au aplaudat acest moment, gândindu-se că lor şi celor care şi-au dat viaţa pe front le datorăm faptul că suntem pe aceste meleaguri“, a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad.
Ieri, în ziua Înălţării Domnului, în toate parohiile din Moldova au fost oficiate slujbe de pomenire pentru eroii neamului.