În momentul în care, fără a avea pregătirea necesară, intră pe teritoriul înţelepciunii lumii acesteia, creştinul riscă să se rupă de adevăr. Pentru că labirintul curentelor filosofice captează atenţia şi exercită o presiune a alegerii binelui şi adevărului dintr-un şir de variante greşite. Omul simte dorinţa de a cunoaşte adevărul. Tocmai această dorinţă o speculează diavolul, ispitindu-l pe om cu mărul cunoaşterii. Toate curentele filosofice nu sunt altceva decât curse întinse de vrăjmaş pentru a-i îndepărta pe oameni de adevăr. Părintele Iustin nu se osteneşte să le combată pe fiecare în parte. Nu consideră că polemica este calea care rezolvă totul. El răstoarnă întreaga filosofie a acestei lumi într-un mod extrem de simplu: negând capacitatea de cunoaştere a omului care are sufletul bolnav de păcat. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 10)