„Sfânt este Dumnezeu” aflăm din nenumărate mărturii biblice (Psalmul 98, 10; Apocalipsa 15, 4) și tot din mărturii biblice mai aflăm că Dumnezeu face pe om după Chipul Său (Facerea 1, 26). Deci logic și teologic vorbind, dacă Dumnezeu face pe om după Chipul Său se înțelege de la sine că Dumnezeu îl înzestrează pe om cu înalte potențe prin care poate ajunge asemenea cu Dumnezeu, se îndumnezeiește, devine sfânt după modelul Arhetipului.

Năzuințe spre sfințenie au fost și vor fi cât va fi omul pe pământ. Deoarece omul are o structură psihofizică, deci o componenetă pământească-fizică și una nepământească-spirituală, este inevitabilă transformarea și anihilarea părții sale pământești, adică a trupului, la încetarea sa din viață. Acest lucru trebuie conștientizat cât mai temeinic. Cuvântul „sfânt” vine din limba greacă de la „aghios”, derivând din cuvântul „ghis-ghi” adică pământ; deci aghios înseamnă nepământesc.

Omul care își dă seama de lucrul acesta prin practicarea virtuților, tinde cât mai mult, în viață fiind, să elimine și să depășească pământescul, trupescul, deoarece dacă nu urmărim toți acest ideal ne situăm într-un stadiu dezolant, al robiei simțurilor, al senzualității sau al animalității instinctuale. Animalele nu au suflet și nu au rațiune; au numai instinct după care se conduc în toate acțiunile lor. Omul în schimb are trei funcțiuni sufletești: sentiment, rațiune și voință; apoi are conștiința morală, libertatea voinței, așadar posibilitatea de a alege între bine și rău. Având această zestre spirituală noi suntem responsabili de toate faptele pe care le săvârșim.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile și incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997,  pp. 137-138)