Împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos este alcătuită din ființe duhovnicești nemuritoare: „Dumnezeu nu este al morţilor, ci al celor vii; că toți Lui viază” (Luca 20, 38) şi că „de viem, Domnului viem, și de murim, Domnului murim, deci sau de viem sau de murim, ai Domnului suntem. Că spre aceasta a viețuit, a murit și a înviat Hristos, ca să stăpânească și pe cei morţi și pe cei vii” (Romani 14, 8-9) după cum este însuși Creatorul lor. Aceste ființe sunt îngerii şi sufletele oamenilor binecredincioşi. Îngerii şi sufletele nu sunt fiinţe impersonale, ci persoane (Teologia lui Rudakov). Câtă vreme sufletul locuieşte în trup, el se găseşte pe pământ, însă după despărţirea sa de acesta trece în lumea îngerilor, în lumea de dincolo. Omul, prin îndoita sa alcătuire - din suflet şi din trup -, se află la hotarul dintre lumea văzută şi cea nevăzută, formând un minunat amestec din duh şi materie, din ceresc şi pământesc, din veşnic şi trecător. Omul este legătura ce unește pământul cu cerul. Adevărata sa menire este să fie înger pămâtesc şi om ceresc.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 37-38)