Mă tem de moarte și mă spăimântez. Mă tem de gheena focului, că veșnică este și nestinsă. Mă tem de tartar și de întuneric, pentru că nu are parte de lumină. Mă tem de vierme, pentru că nu are moarte. Mă tem de îngerii cei de la judecată, pentru că sunt nemilostivi. Amar mie, când mă chema pe mine, eu nu ascultam, îmi spunea mie să părăsesc toată întinăciunea și toate lucrurile cele urâte și nu auzeam.

Vai mie, că am întinat casa Ta, Doamne, și Duhul Sfânt al Tău L-am scârbit. Dumnezeule, drepte sunt lucrurile și judecățile Tale! Pentru o mică fărădelege mă lipsesc de hrana cea nesfârșită și de Împărăția Cerurilor și fără de sfârșit mă voi munci, dându-mă focului pentru dulcețile trupești. Dreaptă este judecata Domnului că m-a învățat și n-am ascultat. Mi-a adus mărturii, iar eu mi-am bătut joc. Așa vei începe a zice, o, omule, dacă se va întâmpla să te duci din lumea aceasta mai înainte de pocăința ta. Drept aceea și de gheenă să te temi și în împărăția cea de sus să te sârguiești a intra. (Sfântul Chiril al Alexandriei)

(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 54)