Vezi că umbra nu are nimic în sine: nici viaţă, nici trup, nici mişcare, ci doar asemănarea cu trupul; iar când se ascunde soarele, dispare şi ea tot atunci.

La fel şi omul, nimic nu este fără Dumnezeu.

Atâta vreme cât Domnul îl ţine, îl îndrumă şi îl luminează, el se crede a fi ceva şi pare că este, însă cum Îşi ascunde Dumnezeu lumina Sa şi îl lipseşte de puterea dătătoare de viaţă, omul dispare îndată. Despre aceasta zice Prorocul: „Ca o nălucă umblă omul” (Psalmul 38, 6) şi „zilele lui ca umbra trec” (Psalmul 143, 4).

Dintr-o astfel de întâmplare învaţă să-ţi cunoşti nimicnicia şi să te smereşti, acesta fiind începutul înţelepciunii creştineşti.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 141)