Bărbatul, în mersul său spre întregire, spre deplinătate, ajunge într-un anumit punct, în care simte cu tărie că îi lipseşte ceva. Femeia, de cealaltă parte, simte că lipseşte de undeva.

Aşadar, datorită acestei completări, în final, omul se întregeşte, ajunge la întregire, la deplinătate, în cadrul căsătoriei. Bărbatul găseşte ceea ce îi lipseşte, iar femeia îşi găseşte locul de unde lipseşte. Aceasta, însă, nu se întâmplă la modul absolut. Omul se întregeşte prin căsătorie numai atunci când căsătoria se încheie şi cu Dumnezeu.

(Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Adolescenţa, fecioria, căsătoria, Editura Bizantină, Bucureşti, 2010, p. 175)