Revenind la dialogul cu ceilalţi, cred că în primul rînd trebuie respectat omul chiar şi în smintelile şi în revoltele lui, căci cine ştie de unde vin acestea şi un­de este rana? De multe ori, rana suntem noi, care am reprezentat greşit ceea ce credem. Deci, smerenie!, şi — dacă este cu putinţă — şi asta se simte mai mult decît se poate gîndi — omului aceluia i se poate spune un cuvînt. Dacă sînt nesiguri, îi spun în general un cuvînt de genul acesta: „Nu te poate convinge omul, nu căuta convingere de la om; începe cu rugăciunea; cere-I Domnului să convingă inima ta. Eu pot să spun mii de lucruri, dar nu de la mine vreau să te convingi, de la om, ca să te sminteşti mai tîrziu, mai ales acum cînd eşti bombardat cu tot felul de ideologii şi filosofii şi cu nedreptăţile istoriei".

În general, în Biserica Ortodoxă, care a păstrat noţiunea de ipostas, de persoană, problema trebuie pusă ipostatic, personal. De aceea, fiecare persoană trebuie să intre în dialog intim cu Dumnezeu.

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, p. 47)