„Ora de religie altfel”, la Mănăstirea Antim
Miercuri, 9 martie 2016, de la ora 13.00, Biserica Sfântul Pantelimon şi Şcoala Gimnazială Maica Domnului organizează Ora de religie altfel, cu tema Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, cârmuitor bisericesc şi propovăduitor al Evangheliei.
Programul acestei ore de religie, pregătit de copii pentru copii, cuprinde o expoziţie de icoane pe lemn şi o piesă de teatru în care personajul central este Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Ca o încununare a efortului lor de cunoaştere, cei aproape 20 de elevi de la Şcoala Gimnazială Maica Domnului au ales să întreprindă un pelerinaj la Mănăstirea Antim din Bucureşti (locaş de cult construit între anii 1713-1715, la iniţiativa Sfântului Antim Ivireanul, după planurile întocmite chiar de acesta) pentru a asista la o lecţie cât mai vie de religie şi istorie.