Dumnezeu Cel peste toate a venit pe pământ ca prin venirea Sa trupească să-l replăsmuiască şi reînoiască pe om şi să binecuvinteze toată creatura blestemată pentru el – ascultă cu înţelegere! – a făcut mai întâi viu sufletul pe care l-a luat şi, făcându-l nestricăcios, l-a îndumnezeit, dar trupul Său cel neprihănit şi dumnezeiesc, chiar dacă l-a îndumnezeit, l-a purtat încă stricăcios şi material. (…) De ce însă n-a făcut de îndată duhovnicesc şi nestricăcios împreună cu sufletul şi trupul pe care l-a luat? Fiindcă şi Adam, mâncând din pomul din care Dumnezeu i-a poruncit să nu mănânce, prin călcarea poruncii a murit de îndată cu moartea sufletului, dar moartea trupului a urmat abia mulţi ani după aceea, de aceea şi Hristos a înviat, a făcut viu şi a îndumnezeit mai întâi sufletul care primise pedeapsa morţii, şi abia aşa, potrivit sentinţei rostite odinioară de a se întoarce prin moarte în pământ, a rânduit ca trupul să-şi primească nestricăciunea prin înviere. Dar nu numai aceasta, ci a pogorât şi la iad şi, slobozind din legăturile cele veşnice sufletele sfinţilor ţinute acolo, le-a înviat şi le-a adus într-un loc de odihnă şi lumină neînserată, dar nu încă şi trupurile lor, ci pe acestea le-a lăsat în morminte până la învierea cea de obşte.

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice şi etice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 115)