Unii însă se împiedică întru cuvintele lor și grăiesc: „Voim să facem poruncile și nu putem, de păcat cu stăpânire ținuți fiind”. Pentru aceasta se cuvine mai întâi să ne nevoim a șterge păcatul, ca așa să putem săvârși poruncile slobozeniei. Însă aceia nu înțeleg nici cele ce le grăiesc, nici cum pot fi adeverite; pentru că, dacă întru totul nu ai slobozenie, și de aici nu poți săvârși poruncile, apoi prin care lucruri și nevoințe zici că vrei să ștergi păcatul?

Nevoințele credincioșilor, însă, sunt poruncile. Dar tu zici că „nu pot împlini poruncile, dacă nu mai întâi prin nevoințe mă voi curăța”. Arată-mi mie care sunt aceste nevoințe în afara poruncilor de care zici, și mă voi supune înțelegerii tale. Pentru că, măcar rugăciune de vei zice, poruncă este; măcar surpare a gândurilor, poruncă este; măcar post și priveghere, poruncă este; măcar și împărțirea de daruri, poruncă este; și moartea sufletului, măcar și crucea, măcar și orice lucru al faptei bune vei zice, porunci sunt. Pentru aceea, celor ce primesc puterea poruncilor, ca celor credincioși le poruncește să se nevoiască printr-însele și să nu se întoarcă înapoi, nu ca printr-acestea să șteargă păcatul, ci ca nu de aici să se întoarcă spre dânsul.

Iar acestea, adică poruncile, nu taie păcatul, pentru că aceasta prin singură Crucea s-a făcut, ci păzesc hotarele slobozeniei date nouă, la Botez. Și spune-mi tu mie, dacă prin fapte tai păcatul lui Adam, cum Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi (I Corinteni 15, 3)?

(Sfântul Marcu Pustnicul, Scrieri, Editura Egumenița, Galați, pp. 55-56 )