Specificul spiritualității creștin-ortodoxe este mai aproape de un anumit înțeles al științei decât de moralismul și pietismul ce au caracterizat adeseori discursul teologic occidental.

Propriu practicii spirituale ortodoxe este ceea ce ar putea primi, în anumite limite, numele de experiment, sau după exprimarea lui Părintelui Stăniloae, experiere (întrucât accentul trebuie pus pe dimensiunea personală, legată de persoană, a experienței). Înțelegerea în această dimensiune a căii de cunoaștere a ceea ce este mai presus de lumea aceasta, dar și a raționalității care o guvernează, nu mai dă conotația de forțat și artificial în apropierea între teologie (în sens răsăritean fiind aici inclusă și filosofia) și știință.

Contextul cultural actual facilitează în mod excepțional un astfel de tip de apropiere. Pe de o parte, s-a recuperat în coordonatele sale esențiale spiritul tradiției ortodoxe, grație unor autori ai secolului XX (așa numita mișcare neopatristică). Pe de altă parte, știința a conștientizat periculozitatea imixtiunii ideologicului și în general a construcțiilor ideatice de proveniență raționalist-iluministă. De asemenea, prin provocările pe care cercetarea de graniță din știință le-a lansat, odată cu spectaculoasele descoperiri din ultima sută de ani (de la mecanica cuantică la noua viziune cosmologică și la neuroștiințe), au chemat la noi precizări și poziții din partea teologiei. În același timp, filosofia a oferit o instanță extrem de favorabilă acestei apropieri, prin fenomenologie.

Fenomenologia, așa cum a dovedit-o fenomenologia franceză recentă, poate oferi atât o cale de înțelegere cât și un limbaj ce permite înțelegerea reciprocă a fenomenalității din cele două căi de căutare a adevărului, științific-experimentală și spirituală de formulă isihastă. Cercetarea viitoare va adeveri cu siguranță că o astfel de cale de apropiere nu numai că este validă, dar că și poate produce rezultate excepționale pentru înțelegerea a ceea ce numim realitate de ultimă instanță. Atât cât poate un moment cultural, un stadiu al experienței spirituale și putințele capacităților omenești de cunoaștere.