Pe limbă să vă fie rugăciunea lui lisus, în minte vederea Domnului înaintea voastră, iar în inimă, dorinţa fierbinte de Dumnezeu sau unirea cu Domnul. Când toate acestea vor exista şi vor fi permanente, Domnul, văzând cât vă siliţi, vă va da cele cerute.

Pentru izbânda în rugăciune trebuie să vă străduiţi să împodobiţi inima cu toate virtuţile... şi cel mal mult cu: smerenia, căinţa, supunerea şi lepădarea de voia proprie.  

Niciodată să nu spuneţi rugăciunile în grabă, ci fără grabă, cu gândurile şi simţămintele care sunt exprimate în rugăciunile rostite. Înainte să începeţi rugăciunea, întotdeauna să vă pregătiţi puţin, adunându-vă gândurile şi străduindu-vă să staţi cu atenţia voastră înaintea Domnului, Căruia începeţi să vă rugaţi. Principala stare de rugăciune să fie cea de pocăinţă, căci toţi greşim mult...

Osteniţi-vă în rugăciune. Ea este izvorul mângâierilor, iluminarea minții și întărirea bunelor obiceiuri.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, p. 318)