Păcatul, moartea, bolile și ispitele (7)
Dar poate vei spune că „Sunt slab și nenorocit și să postesc nu pot”. Așadar, fugi de sațiu, fugi de multa săturare, încetează din somnul nesătul, de multele întâlniri cu oamenii. Nu te înălța asupra cuiva, taie fierea și oțetul, ocara, vorbele rușinoase și clevetirea aproapelui, ațintirea ochilor la frumusețe străină pentru că unele ca acestea le-a urât Dumnezeu și astfel făcând îți este ție de ajuns spre mântuire. Sârguiește-te la Biserică precum fulgerul, slăvindu-l pe stăpânul tău, mulțumindu-i și mărturisindu-te Lui. Ocupă-te fără trândăvie cu citirea și psalmodia și cu rugăciunea. Intră în brațele lui Dumnezeu.
Dar poate vei spune că „Sunt slab și nenorocit și să postesc nu pot”. Așadar, fugi de sațiu, fugi de multa săturare, încetează din somnul nesătul, de multele întâlniri cu oamenii. Nu te înălța asupra cuiva, taie fierea și oțetul, ocara, vorbele rușinoase și clevetirea aproapelui, ațintirea ochilor la frumusețe străină pentru că unele ca acestea le-a urât Dumnezeu și astfel făcând îți este ție de ajuns spre mântuire. Sârguiește-te la Biserică precum fulgerul, slăvindu-l pe stăpânul tău, mulțumindu-i și mărturisindu-te Lui. Ocupă-te fără trândăvie cu citirea și psalmodia și cu rugăciunea. Intră în brațele lui Dumnezeu. Căci ușile bisericii sunt ca brațele lui Dumnezeu și Tatălui. În Biserică Însuși Dumnezeu locuiește. Această biserică nu scoate afară deloc pe nimeni, ci pe toți îi primește, pe toți îi îmbrățișează, fiindcă dorește să-i câștige pe toți. Chiar dacă ești desfrânat, nu te teme, ci leapădă noroiul și duhoarea și vei fi mântuit și mai presus decât zăpada te vei albi, prin lacrimi de pocăință și prin mila lui Dumnezeu. Dacă ești adulter, același lucru. Dacă ești hulitor, întoarce-te și Dumnezeu te va ierta.
Căci aceasta este pocăința sinceră, faptul de a înceta din păcat și a lucra în continuare cu râvnă și frică dreptățile lui Dumnezeu. Căci prin acestea se străpunge diavolul, aceasta îl distruge și îl nimicește pe el. Căci acest lucru îl zice și el însuși „Dacă n-ar fi pocăința, pe toți oamenii i-aș înghiți și i-aș avea în propria mea nadă”. Dar este vrednic de a aminti aici și pe cineva dintre cei ce au strălucit în pocăință.
Cuviosul Iacov, slujind Domnului patruzeci de ani, prin harul lui Dumnezeu, a primit de la El darul de a vindeca orice boală, de a alunga demonii și a învia morții. Dar fiindcă toți alergau la el pentru minunile pe care Dumnezeu le făcea prin el , un bărbat dintre cei slăviți, luându-și fiica, tulburată fiind de un demon, a venit și el la sfântul, care, rugându-se, îndată a fugit demonul din fată. Temându-se părinții fetei ca nu cândva iarăși să o tulbure pe ea demonul i-au cerut cuviosului să mai rămână la el, lăsându-l acolo de mângâiere și pe fratele ei mai tânăr.
Dar fiindcă nimeni nu scapă de uneltirile vicleanului demon, s-a rănit cuviosul de dragostea fecioarei și a stricat-o pe ea. Temându-se ca nu cumva să se descopere faptul și el să fie rușinat, mai întâi a ucis pe fată, apoi l-a ucis și pe fratele ei. Iar trupurile lor le-a aruncat în râul care curgea pe acolo. Dar fiindcă s-a deznădăjduit cu totul de mântuirea lui, s-a avântat să plece în lume. Dar plecând și întâlnind pe cineva dintre cei aleși și încercați este convins, la îndemnurile aceluia, să se pocăiască lui Dumnezeu. S-a așezat într-un mormânt cuviosul plângând și tânguindu-se și răbdând toată aspra petrecere. Noaptea, ieșind din mormânt, mânca ierburi sălbatice și se împărtășea de puțină apă, și astfel iarăși intra în mormânt stăruind în plângeri și tânguiri.
Vrând Dumnezeu să-l dea pildă celor ce păcătuiesc, ca să nu deznădăjduiască de ei înșiși cu ușurință, fiind arșiță mare și lipsă de ploaie, și fiindcă toți se rugau și, cerând, nimic nu plineau, i-a dat în gând episcopului acelei cetăți că „Dacă nu se va ruga pentru voi Iacob cel din mormânt, nu voi da ploaie pe pământ”. Câte posturi și privegheri și rugăciuni de la toți și lacrimi și Dumnezeu de nimeni n-a ascultat, ci a dat glas de sus din cer ca un tunet zicând: „În zadar vă osteniți, dacă nu se va ruga Iacov robul Meu și nu va cere pentru voi, arșița nu va înceta”. O străin chip de pocăință! O împăcare de Dumnezeu mărturisită! Dumnezeu îl mângâie și mai mult pe cel ce se pocăiește. „Cere de la Mine, zice, și Eu voi da ploaie!”
Venind, așadar, tot poporul împreună cu episcopul s-au rugat cuviosului cu lacrimi, ca să-L roage pe Dumnezeu, iar el nu a suferit din pricina multei lui smerenii, numindu-se pe sine nevrednic înaintea lui Dumnezeu de o asemenea cerere către Dumnezeu, și socotindu-se urâciunea tuturor oamenilor. Și iarăși au alergat toți la Dumnezeu și nimic nu isprăveau, ci auzeau de sus mărturia: „De nu se va ruga robul Meu Iacov pentru voi pe nimeni nu voi asculta”. Atunci rugându-se toți de el cu lacrimi amare, de-abia de-abia convins cu de-a sila, cuviosul și-a întins mâinile spre cer și plecând genunchii s-a rugat Domnului ploaie bogată să dea pe pământ. Și încă rugându-se el, dintr-odată s-a stârnit o ploaie năprasnică din cer și s-a umplut pământul de îmbelșugată ploaie, încât au curs și râurile în mătcile secate care abia puteau stăvili șuvoiul apelor.
Vedeți slava pocăinței, vedeți cum slăvește Dumnezeu pe cei ce se pocăiesc? Cu adevărat mare este puterea pocăinței, minunată lucrarea ei. Să o îmbrățișăm și noi, o, fraților, pe cea care ne împacă cu Dumnezeu și să devenim blânzi și pașnici și săraci cu duhul, cuvioși, milostivi, înfrânați, nobili în virtute și lui Dumnezeu plăcuți. Ce folosim păcătuind? Ce folosim viclenind? Ce folosim dacă ne plecăm fruntea diavolului? Dumnezeu ți-a dat ție pâinea, ți-a dat ție apă, vin, dar mai înainte de toate ți-a dat un suflet înțelegător și rațional, rodul pământului, animalele, felurimea miilor de zburătoare, fructele, multe bunătăți spre cinste și bucurare, pentru ca, bucurându-te de acestea să simți pe Binefăcătorul și pe Cel ce umple sufletul tău de tot binele și nu cere nimic greu pentru acestea, ci mulțumire și lauda Lui prin fapte. Dar tu bucurându-te în dezmăț de bunătățile Creatorului și ale lui Dumnezeu spre săturare, slujești vrăjmașului lui, și faci acele lucruri pe care dulcele tău Dătător de hrană le urăște și de ele se scârbește. Dumnezeu te hrănește, iar tu cel hrănit de El îl slujești pe vrăjmașul Lui făcând poftele josnice ale aceluia. Cumplit este acest lucru și foarte pierzător. De aceea Dumnezeu se îndignează și se mânie. „Eu te-am făcut, zice, eu te-am creat, eu te-am cinstit și nu am încetat să-ți fac bine iar tu pe altul slujești”
(Teognost, Tezaurul, în curs de editare la Editura Doxologia)
Maica Domnului ne aduce înaintea lui Dumnezeu
Grija de legătura noastră cu Dumnezeu începe cu grija pentru starea sufletului nostru
Traducere și adaptare:Sursa:Teognost, Tezaurul, în curs de editare la Editura DoxologiaSite dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro