Postul a rămas un act al dăruirii față de Dumnezeu. Alegem să ne golim de lucrurile din această lume pentru a putea să fim mai deschiși față de voința lui Dumnezeu pentru noi. De aceea, Biserica, la începutul existenței sale, a adoptat practica postului, stabilind durata, alimentele și cantitățile precise ale mâncării.

În plus, postul mai are încă un rol minunat, acela de a ne face conștienți cu privire la nevoia noastră de Dumnezeu. Când simțim foame trupească, oboseală și epuizare, aceste sentimente fizice pot și ar trebui să ne întoarcă spre înăuntru, conducând-ne către un sentiment de zdrobire și căință.

Dacă întotdeauna mâncăm și bem până ne simțim sătui, putem cu ușurință să devenim prea încrezători în propriile puteri, dobândind un simț fals al autosuficienței. Foamea și oboseala fizică acționează în mod contrar. Ele lucrează pentru a ne face „săraci cu duhul”, conștienți de neajutorarea și de nevoia noastră de ajutorul lui Dumnezeu.

(Rita Madden, Hrana, credința și postul. O călătorie sacră spre o sănătate mai bună, Editura Doxologia, Iași, 2018, p. 97)