Părintele Arsenie Papacioc despre iertare şi uitare
Şi Dumnezeu ne-a iertat, ce ar fi să nu uite?
http://www.doxologia.ro/video/conferinte/pr-arsenie-papacioc-iertare-uitare
Data:7 octombrie 2010
00:00 - Întrebare:- Există iertare fără uitare?
00:06 - Răspuns: - Aceea nu mai este iertare, dacă nu ai uitat. Şi Dumnezeu ne-a iertat, ce ar fi să nu uite? Această iertare (care nu este însoţită de uitare) nu are origine divină. Şi iarăşi este un fel fals de a convieţui. (Căci spunem) am cerut iertare, nu mă mai interesează. Un oarecare călugăr s-a închis într-o casă, s-a zidit înauntru, iar pe o uşiţă, ca la închisoare, i se aducea de mâncare. Un alt frate, însă, era certat cu el, iar cel închis nu îl ierta. Fratele a fost îndemnat să se ducă la cel închis să îi ceară iertare, dar el a spus: "M-am dus la el, dar nu mă primeşte". Apoi a fost îndreptat să se ducă din nou. Când a vazut acest lucru, părintele i-a spus fratelui: "Te duci (din nou) şi îi ceri iertare pentru că te îndreptăţeşti pe tine însuţi. Du-te cu gândul că eşti vinovat". Atunci Dumnezeu l-a luminat pe călugărul care era închis, i-a deschis fratelui cu care era supărat şi s-au iertat. Nu are nici un gust, nu poţi să vieţuieşti, dacă nu uiţi. Ce rost are acest formalism: "Iartă-mă!", iar celălalt spune "Dumnezeu să te ierte!" şi te duci şi te împărtăşeşti?
01:32 - Dragii mei, vă spun încă odată, că nu este de glumit. Lucrurile trebuie rezolvate, cu orice chip, imediat. Încă odată vă spun, că ce a făcut (călugărul) este un lucru mic. În viaţă nu există răul cel mai mic. Voi încheia (spunându-vă), că iertarea (este însoţită de) uitare. Alte posibilităţi nu există şi nici nu s-ar putea constitui în obiect de discuţie.
Transcriere şi prelucrare de către Diac. Marian Pătraşcu