Sunteți maică și v-ați dedicat viața lui Dumnezeu dar, de-a lungul timpului, ați avut foarte des contact cu copiii: în perioada în care ați predat la școală, la diferite ateliere dedicate copiilor și tinerilor, la biserica Talpalari, unde vin foarte multe familii cu copii. Astfel, ați dobândit o experiență valoroasă, vorbind adesea cu părinții despre provocările pe care le întâmpină cu cei mici. De aceea, aș vrea să vorbim despre postul copiilor, cum îi învățăm să se roage și cum îi ajutăm să participe cât mai conștient la Sfânta Liturghie. Mulți părinți, când vine vorba de post, consideră că nu este o practică necesară copiilor. „E prea mic, de ce să-l chinui, ce rost are să postească? Are timp când va fi adult” și tot așa. Este necesar și benefic postul pentru copii?

Acum mulți ani, s-a făcut un test, testul bezelei. Câte unui copil, pe rând, i se punea în față o bezea și i se spunea că, dacă timp de 10 minute, cât adultul lipsește din încăpere, se abține să nu o mănânce, când adultul se întoarce, mai primește una. Apoi, adultul ieșea din cameră, iar copilul era filmat, pentru a-l urmări ce face. Filmările sunt efectiv delicioase… Să-l vezi pe fiecare copil cum se luptă cu pofta și dorința de a mânca bezeaua, te prăpădești de râs: unii o mănâncă chiar în timp ce primesc indicațiile, alții se întorc cu spatele să nu mai vadă bezeaua, alții fac o gaură pe sub bezea, astfel încât să nu se vadă că au gustat puțin din ea, unii mușcă doar puțin, alții o miros și o pun la loc… ce mai, o adevărată poveste! Se vede bine cum se luptă fiecare cu ispita și cât reușesc să se abțină sau nu. Dar testul nu se termină aici. Peste 20 de ani, acești copii au fost din nou căutați și s-a dovedit că toți cei care s-au abținut și nu au mâncat bezeaua erau mult mai bine atât din punct de vedere emoțional, cât și din punct de vedere academic sau material. Ce dovedește testul acesta? Dovedește că amânarea împlinirii dorinței are beneficii foarte mari pe termen lung. Întorcându-ne la post, pe lângă toate beneficiile duhovnicești pe care postul le are, pentru copii, această amânare a împlinirii dorinței aduce beneficii foarte mari și din punct de vedere emoțional și academic. Pe lângă harul pe care-l primim, pe lângă toate beneficiile duhovnicești, este și acest beneficiu.

Adică îi formează caracterul și-l călește.

Nu doar că îi formează caracterul, ci pur și simplu e mult mai disciplinat. Atât din punct de vedere emoțional, cât și academic, e mult mai stabil. Și își dezvoltă potențialul pe care îl are în el, dar pe care, atunci când copilul primește orice, oricând, acest „orice, oricând” naște în copil sentimentul atotputerniciei, crede că în viață toate i se cuvin și că oamenii vor fi acolo să-l servească pe el, ceea ce nu este adevărat. Pe când, în momentul în care amânăm împlinirea dorinței…

A dorinței, nu a nevoii. Țin să subliniez diferența aceasta, pentru a nu se înțelege greșit. 

Da, nu-l pune nimeni pe copil să postească negru, da? Dar poate că, dacă îi place mult ciocolata, într-o zi de vineri poate începe să se înfrâneze de la ciocolată. Dacă nu mănâncă ciocolată în ziua aceea de bunăvoie, deși îi place, e tot un fel de post. Nu vorbim aici de a-l lipsi de ceva ce are nevoie sau de a-i face rău în vreun fel.

Și cum îl putem obișnui cu postul? Că nu-i poți spune să țină tot postul din prima. Începem treptat, să renunțe întâi la carne sau cum?

Da, postul de carne poate fi un început. Nu îi scot din meniu toate alimentele de origine animală dintr-odată. Dar important este cum transmit eu, ca părinte, ideea de „post”. Pentru că postul nu este despre a nu mânca carne, ci postul este despre a renunța la ceva ca să mă întâlnesc cu Cel de care mi-e drag, cu Hristos. Deci, când vorbiți despre post, nu puneți accentul pe „Începe postul și n-ai să mai mănânci”, ci „Începe postul, și acum putem să-L simțim mai viu pe Domnul”. E altă perspectivă, nu? E cu totul altceva. De ce postesc miercurea și vinerea? Păi, postesc miercurea pentru că a fost vândut Domnul Hristos și vinerea pentru că a fost răstignit. Adică, copilul trebuie să înțeleagă că postul e un mod mai ușor de a-L întâlni pe Dumnezeu.

Cum învățăm copilul să se roage?

Prin exemplul personal. Dacă nu o să vă vadă stând la rugăciune, puteți să-i vorbiți despre beneficii mult și bine, că e degeaba. Sunt fascinante momentele în care îi văd pe copii făcând mătănii la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, în timpul Postului Mare. Îi văd pe cei mari făcând, iar copiii imită și sunt așa de drăgălași… Pentru mine, este o mare mângâiere să-i văd pe copii făcând astfel de lucruri. Deci, ei dacă văd niște lucruri, imită. La fel vor face și cu rugăciunea.

Apoi, rugați-vă împreună cu copiii. Aveți o durere în viața de zi cu zi. Arătați-i cum gestionați. Ce fac? „Mă duc să mă rog puțin, că nu știu cum să rezolv.” Așa cum am mai spus și altă dată, copiii nu știu cum să gestioneze niște lucruri, și dacă ei văd că voi, ca părinți, gestionați asta prin rugăciune, vor face la fel. „Am o tulburare” – și copilul a văzut că ești tulburat –, „mă duc la colțul de rugăciune, ca să pun asta în fața lui Dumnezeu” și copilul să vă vadă cum vă duceți. Sau, pur și simplu, uneori vă opriți din ce faceți și spuneți: „Acum am nevoie să pun un gând de rugăciune”. Apoi, să aveți seara un moment de rugăciune și de exprimare a recunoștinței, împreună cu copiii. De ce este recunoștința atât de importantă? Din punct de vedere al neuroștiinței, s-a dovedit că mulțumirea declanșează latura calmă a sistemului nervos autonom (parasimpaticul). Un om care mulțumește este un om care păstrează bucuria mult mai mult și care nu se înfurie la fel de repede. Are multe avantaje, e ceva extraordinar. Din punct de vedere duhovnicesc, beneficiile recunoștinței sunt și mai mari, și mai importante, în multe direcții. Toate lucrurile pentru care mulțumim se înmulțesc. Sfântul Isaac Sirul spune că niciun dar nu rămâne neînmulțit, în afară de cel pentru care omul nu mulțumește.

Sau, cum mai spunem noi, „nemulțumitului i se ia darul”.

Da. Deci, primul beneficiu e că se înmulțesc darurile. Sfinții Varsanufie și Ioan, în Filocalie, spun că „mulțumirea mijlocește la Dumnezeu pentru neputință”. Deci, prin mulțumire, noi primim putere să luptăm cu neputințele noastre. Sfântul Apostol Pavel zice: „Se întărea în credință, dând slavă lui Dumnezeu”. Deci, atunci când simțim că ne clătinăm, o întărire a credinței vine prin mulțumire. Și astea sunt doar câteva beneficii. 

De aceea, este foarte important să aveți seara un moment în care întâi să Îi mulțumiți lui Dumnezeu pentru darurile zilei. Fiecare, pe rând, și încep părinții, ca să dea exemplu. Când le predam copiilor, le dădeam des ca temă să scrie mulțumirile zilei și eram uimită ce lucruri extraordinare puteau să scrie: „Doamne, Îți mulțumesc că am o saltea de pat grozavă, mă odihnesc așa de bine”, „Doamne, Îți mulțumesc că părinții mei au mers în oraș, că de atâta timp nu au mai ieșit”, „Doamne, Îți mulțumesc că ai făcut cireșele”. La început, scriau lucruri banale dar, după un timp, exersând, au început să conștientizeze că totul este dar, că nimic nu li se cuvine și să vadă minunile din viața lor, pentru care e firesc să fie recunoscători. Deci, întâi să mulțumiți cu copiii, apoi, să-i învățați pe copii să Îi dea lui Dumnezeu lucrurile care îi împovărează, care îi frământă: „Doamne, Îți dau relația cu fratele meu, că m-am certat cu el”, „Doamne, Îți dau testul de mâine”, „Doamne, Îți dau greul meu, că nu pot să învăț la chimie”. Sigur, începi tu ca părinte, dar nu spui de față cu copilul lucruri grave, cum ar fi: „Doamne, Îți dau faptul că e posibil să-mi pierd serviciul”. Asta o faceți în taină, nu de față cu el, pentru că poate fi împovărător pentru copil să afle astfel de lucruri. Deci, întâi mulțumesc, apoi Îi dau lui Dumnezeu, și după aceea, în funcție de vârsta copiilor, zicem împreună cu ei Tatăl nostru și alte rugăciuni. Dar e important să facă împreună cu voi rugăciunea și să vadă că apelați des la rugăciune. Cam așa.

Cum obișnuim copilul să meargă la biserică și să fie și atent la slujbă? Când este mic, poate că merge la slujbă, că n-are încotro, dar nu este neapărat și atent sau nu prea înțelege ce se întâmplă.

E foarte greu. În primul rând, nici noi nu știm chiar bine ce se întâmplă acolo. Nici noi nu suntem chiar atenți. Să fim sinceri, mintea noastră zboară, doar că noi putem să ne ținem trupul pe loc, ceea ce copiii nu prea pot să facă. Aceleași lucruri pe care le cultivăm la rugăciunea de seară e important să le cultivăm și în biserică. Adică, ce fac la Liturghie: Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru darurile primite în timpul săptămânii și Îi dau viața mea. Dacă suntem atenți, la Liturghie sunt multe ectenii care se încheie: „Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Deci, asta trebuie să-i transmit copilului, că la Liturghie mulțumesc și Îi dau lui Dumnezeu viața mea. Pot să-l învăț pe copil ca, la Liturghie, să se roage și pentru cei care au probleme. Poate are un coleg cu un necaz sau alte situații. Adică, la Liturghie pun în fața lui Dumnezeu și pe cei dragi din inima mea, cu frământările lor, cu bucuriile lor…

E important ca părintele să stea lângă copil pentru că, de multe ori, am observat că părintele îl lasă nesupravegheat. Cât e mic, să fie ținut în brațe, e foarte importantă atingerea pentru copil. Să fie lipit de părinte, asta îl face să se simtă în siguranță în biserică, să se simtă iubit. Când nu mai poate, mai ies puțin cu el afară.

Un alt lucru important este să-l pregătesc dinainte pentru ce se întâmplă acolo, să-i povestesc puțin. Să-i explic, ca să înțeleagă, și mă pot folosi și de cărți duhovnicești. Acum sunt multe făcute special pentru copii.

Iar când vine adolescența și nu mai vrea, mergi tu, ca părinte, la biserică și pentru el. Este un canon care spune că cine lipsește trei săptămâni consecutiv, fără motive întemeiate, de la Liturghie, iese de sub acoperirea Bisericii. Așa încât, când mai crește, să negociați cu el, să vină la biserică măcar o dată la trei săptămâni. Și să-i transmitem acest mesaj, că Dumnezeu îl iubește și îl așteaptă. În niciun caz nu-i spunem „Se supără Dumnezeu pe tine că nu vii”, că o să spună: „La revedere, nu-mi trebuie un astfel de Dumnezeu supărăcios, care mă pedepsește că nu am fost la biserică”. Ci, mereu, „Dumnezeu te iubește și are răbdare cu tine, dar Îi pare rău că nu beneficiezi de tot ce poate să-ți dea El, de puterea Lui, de harul Lui, de darurile Lui și continuă să te iubească”.