http://www.doxologia.ro/video/interviuri/pr-arsenie-papacioc/pr-arsenie-papacioc-raspunsuri-duhovnicesti-1

Răspunsuri duhovniceşti (partea I)

Părintele Arsenie Papacioc;

Data:10 noiembrie 2010

                 00:03 – Pr. Arsenie: -Vă voi spune câteva cuvinte despre planul de foc, care, de fapt, se foloseşte în armată, dar noi îl folosim şi în lumea luptei duhovniceşti. Privit din punct de vedere practic şi strategic planul de foc surprinde câteva elemente foarte importante. Adică, mai întâi şi luaţi aminte, că vreau să vorbesc mai întâi pentru sufletele voastre şi mai departe, cine se va folosi din cele spuse aici este altceva. Pe primul loc este determinarea cu precizie a poziţiei tale. De pe ce poziţie eşti tu, atunci când dai bătălia vieţii? Deci, trebuie precizată poziţia ta: de creştin, de călugăr, de soldat. Al doilea: precizarea inamicului cu care lupţi. În armată se ştie că este turcul, rusul sau altcineva, dar în lumea duhovnicească inamicul este diavolul. Nu luptăm cum zice Sfântul Apostol Pavel, cu trupul şi cu sângele, ci cu puterile întunericului. Aici, de fapt, se face o greşeală foarte mare, că oamenii luptă cu oameni şi se bucură diavolul, deci din gălăgia aceasta nejustificată câştigă al treilea. Pentru că toată lumea nu preţuieşte pacea, care este de patru ori mai de preţ decât dreptatea, ci ţine la dreptate. Vedeţi, aceasta este determinarea precisă a inamicului. Al treilea: determinarea precisă a distanţei. La armată este nevoie să se ştie acest lucru, pentru a se putea pună înălţătorul, ca să tragă până la distanţa unde este precizat obiectivul care trebuie atins. Dar la noi, este nevoie să ştim cât de aproape este duşmanul de noi. Sfântul Antonie cel Mare zice: „Cu cine trebuie să luprăm noi mai întâi? Cu mândria, cu lăcomia, cu desfrânarea. Nu. Ci cu cel care este mai aproape de tine”.

03:04 -Dacă cineva a poruncit unei mâini să te lovească, tu nu te lupţi cu cel care a poruncit aceasta, ci cu mâna care vrea să te lovească numaidecât. Şi o opreşti pe aceasta mai întâi, iar problema cu cel care ţi-a vrut răul o rezolvi mai târziu. Deci, păcatul care este mai aproape de tine, cu acela trebuie să lupţi întâi. Nu vei lupta cu o patimă care, deocamdată, nu te bântuie deloc, cu toate că diavolul le încearcă pe toate, ci vei lupta cu păcatul care vrea acum să te muncească, fie lăcomia, fie desfrânarea, fie hoţia, ce sinţi tu că te bântuie acum. Foarte multe persoane zic: „Părinte mă bântuie o patimă”. Vedeţi, acesta este un păcat, care este mai aproape de tine. Pentru că tu trebuie să câştigi cu orice preţ momentul şi să birui timpul de acum în care eşti. Acest moment este important în ceea ce priveşte rostul omului şi pot spune, mântuirea ta veşnică. Cine nu trăieşte acest moment, a pierdut sigur şi vine cu paşi greşiţi spre viitor şi nici trecutul nu îl repară cu numic.

04:18 –Deci, important este să folosim cu orice preţ timpul pe care îl avem de acum în colo, îndeosebi ziua de azi. Aceasta înseamnă să fii permanent prezent. Şi mâine este tot ziua ta, dar dilema este dacă ajungem până mâine. Pentru că vă spun, nu ştim dacă o vom ajunge şi atunci, timpul de care suntem siguri este cel pe care îl avem acum, îl putem pipăi, există. Al patrulea, din planul de foc: este să folosiţi, cu tot ce se poate, tot armamentul posibil, să distrugeţi, sau să neutralizaţi inamicul. Acolo, în armată este mitralieră şi alte arme de foc, dar aici, la noi este rugăciunea, postul, răbdarea, tăcerea, este educaţia dragostei pentru cei din jur. Iată că, v-am spus care este planul de foc duhovnicesc.

05:22 – Interlocutor: -Părinte, ce este rugăciunea?

05:36 – Pr. Arsenie: -De fapt, să ştiţi că, în educaţia copiilor primul lucru pe care îl fac părinţii este să îl înveţe să se roage. Rugăciunea, dacă întrebarea se pune despre rugăciunea mântuitoare, duhovnicească, religioasă, nu răgăciunea care se face pentru a ajuta Dumnezeu pe cineva să fure, sau alte lucruri de acest gen, este o relaţie directă cu făcătorul, cu Creatorul tău, cu Dumnezeu. Dacă această rugăciune nu există, atunci eşti pur şi simplu un bulgăre de pământ, care nu ai nici un fel de faţă, care, de fapt, nu stai decât în calea celorlaţi şi împiedici trecerea. Aceasta mai ales dacă eşti pe drum şi sigur că, ori te sfărâmă cineva, sau te înjură şi te face lut la loc. Deci rugăciunea este viaţa fiecărei creaţii a lui Dumnezeu. Toată creaţia lui Dumnezeu are o relaţie personală cu Creatorul ei. Uitaţi, ca să mă înţelegeţi mai bine şi să priviţi lucrurile foarte serios, vă spun ceva: eu sunt crescut la ţară şi după bunicul mei sunt macedonean. Şi într-o zi am întrebat-o pe mama: „Mămico, uite, oaia când se culcă dă cu piciorul. De înseamnă?” Şi mi-a zis: „Se roagă”. Eu am constatat acest lucru, că toate oile, atunci când se culcă, dau cu piciorul în pământ şi am rămas foarte mirat. Răspunsul mamei pentru mine nu a fost unul oarecare, mai ales acum când ajung să vorbeşti despre rugăciune, care este absolut prezenţa existenţei noastre ca fiinţe duhovniceşti recuperate, recâştigate de Dumnezeu. Eugăciunea este pur şi simplu viaţa noastră, de acum şi dintotdeauna.

08:02 -Atunci când zic totdeauna, se înţelege pe toată veşnicia. Este relaţia noastră directă cu Dumnezeu. Că prin rugăciuni, facem intervenţii uneori prin Sfinţi, pentru că şi ei, la rândul lor, ne aud şi ne duc rugăciunile noastre la Dumnezeu. Acum mă voi referi la ce fel de rugăciune trebuie să facem şi la ce sistem de canoane sp apelăm. Uitaţi ce constat eu: un părinte zice aşa: „Cine se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă”. Pentru că aceasta este o rugăciune de tipic, care de fapt se face într-un anumit timp al zilei, fie noapte, fie zi. Vedeţi, aceasta ar putea să fie o rugăciune, care are doar efect pe termen scurt. Deci, trebuie o rugăciune făcută cu ajutorul „înălţătorului”, care are valoare pe termenul cel mai lung, să ajungă la Stăpânirea stăpâniilor şi această viaţă ne dă o stare în care să se ţină legătura permanentă cu Creatorul, nu doar atunci când te rogi. Pentru că în momentul în care te rogi numai atunci nu ai rezolvat nimic. „Doamne am zis rugăciunea, acum dă-mi, că eu am zis, mi-am făcut datoria”. Ai zis pentru că ţi s-a spus să zici şi aşa s-a obişnuit lumea şi face rugăciune de dimineaţă, de seară. Mi-a spus cineva că şi-a făcut rugăciunea de dimineaţa, dar seara, că nu a avut timp dimineaţa să o facă. Vă daţi seama cât a ţinut la tipic: „Tipic, tipic şi la inimă nimic”.

10:22 -Dragii mei, trebuie să avem o stare de permanenţă continuă. „Ce ai făcut?” Aşa va întreba mama pe copilul ei. „Pe unde ai fost?” Nu poate să-i explice câte a văzut şi pe unde a fost, dar îi zice o vorbă, care o pătrunde până la lacrimi: „Numai la tine m-am gândit mamă, atunci când am fost pe acolo, chiar dacă erau multe minunăţii”. Mama aceea nu-i mai cere altă explicaţie, când este asigurată de inima copilului care numai pentru ea bate. Acesta este Dumnezeul nostru, Care ne pretinde cu gelozie acelaşi lucru: permanenţa, o viaţă de rugăciune permanentă şi aici nu mă refer la paraclise şi acatiste, ci mă refer la a te gândi la Dumnezeu în felul tău, dar permanent: „Doamne! Doamne!” Ni s-au oferit rugăciuni grozave, care sunt cel mai mare lucru în cer şi pe pământ, sau rugăciunea inimii, sau a minţii, că puterea cuvântului este nemaipomenită: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Vă daţi seama, ce se cuprind în aceste câteva cuvinte? Este cuprinsă toată Dumnezeirea, misiunea Dumnezeirii, care a fost dinainte hotărâtă, sau care s-a făcut pentru mântuirea noastră prin Pogorârea lui Dumnezeu în trup omenesc, nu ca să distrugă neamul omenesc prin această nemaipomenită Întrupare, ci ca să-l transfigureze pe om. Vă daţi seama, cât suntem de înzestraţi, cât suntem de bogaţi şi cât suntem de datori!

12:13 –Deci, avem obligaţia cu orice preţ, să ne gândim la Dumnezeu. Am spus de mai multe ori şi vă rog să mă iertaţi că iarăşi repet: „S-au căsătorit două persoane, Ioana şi Ion. După nuntă, Ioana a trecut la bucătărie şi Ion la muncă. Dar fata a afumat mâncarea şi conştiincioasă cum era, se frământa, neştiind ce va zice Ion, ce reacţie va avea. Şi îşi făcea înventarul educaţiei primite de acasă, de la mama ei, a tuturor sfaturilor şi poveţelor primite până la căsătorie. Şi se gândea că Ion îi va zice că nu a învăţat nimic acasă, de la mamă, Ion care o iubea. Si a venit Ion. Soţia i-a zis: Ion ştii, am afumat mâncarea. Lasă dragă, că nu este nimic, nu mă interesează asta. Dar de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua, acest lucru mă interesează pe mine”. Adică, vedeţi, Creatorul Dumnezeu ne-a făcut dintr-o nemaiînchipuită iubire, dintr-o iubire dincolo de închipuire. Şi atunci, cum să nu ne gândim şi noi la El? El ne-a înzestrat cu atâtea. Daţi-vă seama: ne vedem unul pe celălalt din darul lui Dumnezeu, pătrundem tainele unul altuia şi chiar tainele sufletelor noastre, primite de la Dumnezeu. Există o mare deosebire în creaţia lui Dumnezeu, între om şi celelaltevietăţi. Omul este stăpânul făpturii create de El, şi a fost înzestrat cu libertatea de a se ridica până la Dumnezeu, ceea ce nu pot face îngerii din cer.

14:02 -Îngerii sunt creaţii dincolo de închipuirea şi de asemănarea omenească, aşa cum spune într-un loc: „Este cu neputinţă să nu mori, dacă vezi un înger, în adevăratul sens al cuvântului, în adevărata lui lumină”, la măsurile şi condiţiile cu care suntem noi obişnuiţi astăzi". Dar aceşti îngeri, Tronurile, Heruvimii, Serafimii, Stăpâniile, Domniile, Puterile, Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii, toate puterile cereşti, nu se pot ridica mai mult decât sunt creaţi, ceea ce la omul nu este valabil. El s-a ridicat şi se poate ridica până la Dumnezeu. Şi  a zis un Sfânt Părinte, un mare trăitor: „Când te ridici până la El, eşti mare ca El şi când El vine la tine, este mic ca şi tine. Deci, este vorba despre o rugăciune de efect, adică o rugăciune - permanenţă. Care este cuvântul pe care îl spui în rugăciune, asta este un lucru de tipic de învăţătură, specific celorlalte rugăciuni, „Tatăl Nostru” şi celelalte. Dar, ele trebuie spuse pentru a ne ajuta să trecem prin această viaţă, care are cutele şi aspectele ei care te reţin, care îţi reţin mintea. Dacă zici numai „Doamne!”, „Doamne!”, „Doamne!” te ajută mult. Adică, într-un fel oarecare, trebuie să fim cu recunoştinţă, sau trebuie să fim prezenţi. De aceea am spus că: „Orice clipă poate să fie un timp şi orice suspinare poate fi o rugăciune”. Aceasta este mult mai mult decât o persoană, care a zis nu ştiu câte rugăciuni, a făcut nu ştiu câte metanii, dar toate mecanic. Însă, o persoană care suspună şi zice un „Doamne!”, este mult mai câştigat.

15:48 -Dumnezeu are nevoie de adâncurile noastre, nu de suprafaţa mişcării noastre, pe care obişnuim să o facem. Fericit este acela care se roagă mult. Şi îi avem pe Sfântul Antonie cel Mare, pe Sfântul Macarie cel Mare, sau putea fi şi Macarie cel Mic, însă este vorba despre o trăire permanentă, la tot ceea ce spun acum. Deci, rugăciunea este o necesitate, aşa cum este aerul şi lumina şi apa şi toate elementele, care întreţin viaţa fiziologică pe pământ. Este vorba de viaţa sufletului, pentru că, omul a fost făcut trup şi suflet şi sufletul este esenţa omului, ci nu trupul. Trupul este un asin care poartă pe el. Când eram mici era o vorbă: „Duce asinul şi nu ştie ce duce”. Şi acum zic că, suntem pretenţioşi: „O, omule, de ţi-ai cunoaşte valoarea ta”.

17:00 – Interlocutor: -Părinte, cum trebuie încercată practicarea rugăciunii lui Iisus, de către creştini?

17:12 – Pr. Arsenie: -Am înţeles. Întrebarea este pusă astfel: „Cum să ne pregătim pentru practicarea rugăciunii lui Iisus”. Dragii mei, rugăciunea inimii este obligatorie, dar trebuie privită din anumite aspecte. Mai întâi trebuie să o zici, lăsând la o parte tehnica şi celelalte, ci doar să o zici. Aceasta este una. Al doilea: trebuie zisă foarte, foarte tainic. Nu am zis să speculezi, pentru că aceasta este o greşeală, pe care aproape toţi oamenii o fac, atunci când cer şi ei ceva. Au zis „Doamne!”, ca o găină care a făcut un ou şi ştie toată ograda, după ţipetele ei că a făcut şi ea un ou. Rugăciunea inimii este o rugăciune tainică şi permanentă. În ceea ce priveşte, cum trebuie să o zici, rămâne să se surprindă fiecare pe sine, dacă poate să o zică în inimă şi în ce poziţie. Fiind un lucru foarte important Sfinţi Părinţi au încercat să o zică în inimă şi au reuşit şi doar în anumite poziţii trupeşti. Pe mine însă, mă interesează acum, la vârsta mea şi la vârsta tuturor. Este indicat să o zicem. Rosteşte-o cu mintea, dar nu cu tulburare şi cu agitaţie, pentru că aceasta este o mare greşeală, ci zi-o cu foarte mult calm. Dacă ai zis: „Am să o zic mereu”, dar la un moment dat ai uitat, nu tresări să te agiţi, că nu ai zis, ci cu calm şi o iei de acolo mai departe, ca şi cum nu a fost nici o întrerupere.

19:12 -Vedeţi că, la Dumnezeu nu există condiţii, este supărat, sau nu este supărat. Nu. Dumnezeu este permanent aşa cum Îl ştim: iubitor şi te înţelege pe tine foarte mult, ca o mamă, când îşi vede copilul că traversează camera la opt sau nouă luni şi este fericită. Dar când se înclină copilul într-o parte, din lipsă de echilibru, îl sprijină şi iar este fericită, că începe să meargă şi mai mult începe să se apropie de el. Deci, Dumnezeu, copiii fiind, ne înţelege în unele absenţe, dar aceste lucruri nu înseamnă o absenţă spre păcat, ci o absenţă că te-a furat gândurile, problemele importante, zici tu, pentru viaţa de toate zilele. Deci, o rugăciune a inimii, trebuie zisă permanent tainic şi calm. Mai mult de atât nu am ce să vă mai spun. S-au scris tratate întregi: „Sbornicul” şi o serie întreagă de volume groase despre rugăciunea inimii. Dar, concluzia este, să o zici în felul tău. Există posibilităţi de la natură, de la Dumnezeu, create în unul, sau în altul, mai mari, sau mai mici. Dar oricine am fi, avem obligaţia să fim prezenţi. Rugăciunea inimii ne este pusă la dispoziţie şi un mare Sfânt a spus un lucru de mare importanţă: „Rugăciunea inimii este cel mai mare lucru în cer şi pe pământ”. Nu te poţi plânge că nu ai carte de rugăciune, că nu ai timp de rugăciune. Oriunde ai fi. Nu poţi să nu zici nimic. Trimite gândul tău la Dumnezeu.

21:18 -De fapt, relaţia dintre Dumnezeu şi îngerii de sus este gânditoare. Dumnezeu nu porunceşte cu glas. Cum sunt glasurile pe acolo nu ştiu, dar ştiu atât că: Dumnezeu porunceşte gânditor, tuturor şi Tronurile, Heruvimii, Serafimii, Stăpâniile, Domniile, Puterile, Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii ascultă fiecare, după cum sunt ordinele cereşti. Şi în acest moment, când un înger primeşte împlinirea, îndeplinirea unui gând divin, el suferă un proces de despătimire, dar nu aşa cum se gândesc oamenii: „Ce, îngeri au fost împătimiţi?”, cum se zice la oameni. La oameni, atunci când se vorbeşte despre despătimire, înseamnă că acea persoană a ieşit deja dintr-o stare minoră, într-una mult mai avansată şi atunci, prin starea de despătimire se înţelege că, ei capătă un nou grad de înţelegere, dincolo de mişcarea lor normală de până atunci. Deci prin rugăciune, fiecare om este ajutat de un înger păzitor, care, spun Sfinţii, că ne este reprezentant, ne i-au cuvintele şi le duce la Dumnezeu şi ne reprezintă în tot felul. Iată că şi îngerul păzitor, pe care îl avem, este un mare dar de la Dumnezeu, care ţine de zestrea noastră, dar care nu are posibilitatea de a ne ridica.

23:09 – Interlocutor: -Practicarea rugăciunii inimii, atrage ispite asupra credinciosului?

23:17 – Pr. Arsenie: -Mai întâi de toate, trebuie să fim şi noi cu un binecuvântat vicleşug şi vă spun aşa, cu plasticitate, ca să vă atrag atenţia. Trebuie spus că diavolul nu-ţi cunoaşte gândul. Şi tu nu ai nevoie se spui în gura mare gândul tău. Aceasta este una, chiar dacă folosindu-şi iscurinţa şi cu experienţele lui, te-ar putea prinde. Nu ţii cont deloc de el şi lui, fără discuţie, nu-i convine cu nici un preţ ca tu să ai o legătură cu Dumnezeu. De aceea, îţi dă de lucru permanent şi tu eşti obligat să ai mintea permanent la Dumnezeu. Pentru că în momentul în care nu o ai la Dumnezeu, îţi dă diavolul de lucru şi te prinde că tu ai o lucrare cu Dumnezeu şi caută să-ţi distragă atenţia. Sigur că pentru el este o ruşită în plus, dacă te prinde. Dar vă repet, tu trebuie să lupţi cu calm şi ferm împotriva acestui atac. Nu vă daţi seama, cât de important este atunci când ai o problemă de rezolvat, şi te gândeşti cu calm asupra elementelor care îţi dau rezultate. Aşa este şi aici. Dragii mei, cu mult calm, că nu tu îl birui, ci îl biruie Dumnezeu.

24:43 -O mare greşeală este dacă, atunci când eşti atacat vizibil de el, te iei la ceartă cu diavolul şi îl blestemi şi alte lucruri de acest gen. Şi aceasta este o mare greşeală. El se simte foarte bine atunci când intri în dialog cu el, chiar dacă îl bârfeşti. Roagă-te la Dumnezeu pentru că, puterea numelui Lui îl izgoneşte. Deci, atunci când sunteţi atacaţi în vreun fel oarecare şi oricum ar fi, să ziceţi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătorul” şi puterea numelui Lui îl alungă. Deci scapi de el, dacă te rogi la Dumnezeu mai departe. Dacă stai de vorbă cu el, este bucuros că îl iei în considerare, că există. Şi problema este că el nu există ca o putere. Că există diavol ştim cu toţii, dar când te gândeşti că el este un tolerat şi nu are nici o putere, că puterea este la noi, că suntem botezaţi şi Îl avem pe Hristos, avem îngeri păzitori, pleci altfel la această luptă. Ce putere are el, decât ispitele cu care ne încearcă?

25:46 -Şi atunci, nu trebuie să stai de vorbă cu el, pentru că în acel moment, l-ai luat în considerare, în seamă. Atunci când facem o milă cu săracii, nu contează, dragii mei, pentru un sărac cu mare bun simţ, cât i-ai dat, ci contează dacă l-ai preţuit, preţuieşte-l şi pe el. Se prea poate să nu ai ce să îi dai şi atunci el este foarte bucuros dacă nu ai, dar, totuşi, i-ai dat o mână caldă. Sigur că va zice: „Aşa ceva nu mi-a dat nimeni niciodată. Pentru că, toţi mi-au dat cu dispreţ banul cel mai mic, pe care îl căutau printre cei mai mari”. Deci, este un lucru care trebuie reţinut. Nu trebuie să staţi de vorbă cu diavolul niciodată, pentru că, stăm de vorbă numai şi numai cu Dumnezeu, aşa cum spuneam şi mai înainte.

26:41 – Interlocutor: -Sfinţii Părinţi spun că, sensul, sau scopul vieţii creştine este dobândirea Sfântului Duh. Ce înseamnă acest lucru şi cum putem dobândi pe Sfântul Duh?

27:01 – Pr. Arsenie: -Dragii mei, cred că este necesar să citiţi un lucru de la Sfântul Serafim de Sarov, care a primit această întrebare de la Motovilov, ucenicul lui şi Sfântul Serafim i-a răspuns că: „Scopul vieţii este să ştii să aduci pe Duhul Sfânt în tine”. Sigur că Motovilov era un mare cercetător creştin şi Sfântul Serafim de Sarov era şi a rămas, aşa cum a zis Maica Domnului „din seminţia noastră”. Aşa zice Maica Domnului despre Sfântul Serafim de Sarov, care avea la ora aceea tot pământul concentrat spre inima şi rugăciunea lui. Sfântul i-a mai răspuns că: „Nu este destul să zici: da, într-adevăr Duhul Sfânte este într-un fel sau altul în mine”. Şi s-a rugat Sfântul Serafim de Sarov la Dumnezeu, să coboare Duhul Sfânt în el, în Motovilov, ca să vadă cum e. Afară era iarnă şi foarte frig şi zice Motovilov Sfântului Serafim: „V-aţi schimbat la faţă, este aşa de luminoasă”. Iar Sfântul îi spune: „Şi tu eşti tot la fel”. Zice el: „Simt o fierbinţeală puternică”. „Păi dacă este aşa, totuşi văd că nu se topeşte deloc zăpada de sub picioare”. Aşa de puternic s-au rugat, încât Duhul Sfânt a venit peste ei.

28:46 -Nu poţi spune niciodată: „A venit Duhul Sfânt”. Dacă vreţi să aveţi acest mare dar de la Dumnezeu, dragii mei, vă spun şi acesta este lucrul aproape cel mai important în lupta duhovnicească: trebuie să ştii să te smereşti cu adevărat. Eu i-am spus o „smerită smerenie”. Nu o smerenie raţională, afişată şi înregistrată de tineri, ci primeşti acel cuvânt din Pateric, numit „L’Espirite de finesse”, cum zice francezul, adică „Spirit de fineţe”. Zice un Sfânt: „Este smerit mândruleţul”. Nu aşa. Şi a fost o întrebare anterioară, pe care mi-a pus-o aici cineva aici: „Cum să scăpăm de diavol”. Şi eu i-am răspuns aşa: „Dar, ce ne facem fără diavol?”. Pentru că, în sfărşit, plecăm aşa logic de la întrebarea: „Dumnezeu S-a Întrupat şi a luat puterea diavolului”. Totuşi, noi îl simţim că există. De ce nu i-a luat-o toată? I-a luat coarne, i-a luat tot, dar i-a lăsat, după cum spun Sfinţii Părinţi, numai vârful cozii, întruchipat de obicei de mintea omenească. Dar, el ne arată cine suntem. Şi când facem păcatul, ne pune într-o smerenie autentică. Deci, diavolul lucrează indirect la mântuirea omului. Aceasta este marea înţelepciune divină. Pentru că el, care este negativ, este numit şi „urâciunea pustiirii”, şi o sfântă care a văzut un diavol şi a zis: „Prefer să merg toată viaţa desculţă pe jar, decât să mai văd un diavol în adevărata lui urâciune”.

30:57 -Este cu neputinţă să poţi vedea un diavol şi să trăieşti. Aşa de urât este. Cu el nu trebuie stat de vorbă, ci trebuie ignorat: „Nu stau de vorbă cu tine, ci numai cu Dumnezeu”. Vedeţi că, uneori, te obligă viaţa să stai pe loc? Cine te oprea ca tu să fii prezent? Că nu există gânduleţ ascuns în fiecare dintre noi, care să nu fie cunoscut de Dumnezeu. Fără El nu se face nimic. El ştiu tot, chiar şi orice mişcare a firului de păr. Poate zice: „Ştiu toată inima voastră”. Fraţii mei, greu va suporta omul la judecată acestă întrebare: „De ce aţi absentat atât de mult, faţă de iubirea Mea părintească?”. Nu este vorba de o iubire părintească, în comparaţie cu cea omenească, pentru că aceasta nu este nimic, fraţii mei. Iubirea divină nu se poate măsura, orice minte am avea noi. Este dincolo de închipuire. Dumnezeu poate să facă orice, dar un singur lucru se spune că nu poate să-l facă: să-Şi încalce cuvântul. Că El este şi Drept şi rămâne Drept mai departe, pentru că iadul aceasta este: nerespectarea dreptăţii divine, chiar dacă iadul este marea părere de rău şi îndurerare a lui Dumnezeu. 

32:52 -Dragii mei, sigur că cei de acolo s-au dus în iad fără voia lui Dumnezeu. Dar noi nu trebuie să pierdem acest timp. Repet, aşa cum am spus şi la începutul acestui cuvânt: Duhul Sfânt vine, că este harul lui Dumnezeu. Vine atunci când omul este într-o stare de smerenie şi cu cât se smereşte mai mult, cu atât este mai mult îndrumat de El, cât mai mult. Dar la un lucru să fim atenţi: niciodată omul nu ştie că este smerit. Pentru că, în momentul în care spui că eşti smerit, atunci nu mai eşti smerit, te-ai mărginit, ai rămas numai la o înţelegere raţională a lui Dumnezeu. Nu. Omul smerit este continuu smerit. Atunci când este bătut, atunci când este furat, atunci când este ispitit în tot felul, rămâne smerit. Şi dacă vreţi şi este nevoie să vreţi şi trebuie să ştiţi mai întâi, să biruiţi înseamnă să nu-i daţi diavolului cunoştinţă de aceste lucruri. Să nu ai despre tine o părere mai bună, sau într-un fel oarecare. Sfinţii Părinţi i-a biruit. Sfântul Macarie, chiar are o discuţie directă cu diavolul, în legătură cu „De ce ai putere asupra mea, pentru că postesc? Dar nu mănânc nimic? Pentru că eu nu dorm niciodată? Nu. Pentru că eşti smerit.

34:27 -Vedeţi, dragii mei, ce fel de smerenie aveau aceşti părinţi, care, smeriţi fiind, nu tăceau, ci învăţau, spuneau aceste lucruri la toată lumea. Dar, primeau cu smerenie loviturile. Sfântul Macarie a fost acuzat că a făcut un copil cu o femeie, pentru că în acea femeia a lucrat diavolul, dar, de fapt, ea era însărcinaţă cu altcineva. Şi l-a acuzat pe Sfântul Macarie, care a primit cu dragoste această învinuire. Şi a început să spună ucenicului: „Vezi, că eu am nevastă şi copil şi trebuie să agonisesc ceva şi pentru ei”. Ce stăpânire de sine şi ce luptă frumoasă şi vizibilă cu duşmanul! Până la urmă, bineînţeles, că acea femeie nu a putut să nască şi atunci îngerul i-a spus să mărturisească adevărul. Când s-a aflat adevărut, atunci s-a dus toată lumea la el, să-i ceară iertare şi sigur că el a plecat din acel loc, să nu cumva să vină lumea să-l fericească şi să-l laude. Vedeţi, aceasta este smerenia pe toate părţile. Numai cu smerenie vine harul lui Dumnezeu şi acest lucru este foarte, foarte important. Vedeţi, foarte greu cunoşti, sau nici nu este nevoie să cunoşti, gradul de smerenie pe care îl ai. Dar, dacă suporţi cu drag învinuirile, vorbele de rău ale altora, dragii mei, vorbele ajung în vânt, tu rămâi tot tu, degeaba de superi. Pentru că, nu este nevoie nici să te judece oamenii, nici să ai o relaţie de viitor cu oamenii, ci cu Dumnezeu. Dumnezeu ştie că tu nu eşti vinovat dacă accepţi toate, înseamnă că trăieşti, sau eşti un începător de viaţă smerită, sau eşti într-un stadiu mai avansat a unei smerenii.

36:36 –Deci, Duhul Sfânt, darurile lui Dumnezeu, vin numai dacă omul este smerit. Aceasta este şi condiţia mântuirii. „Gândul la iad şi nădejdea la Mine”, spune Dumnezeu prin Sfântul Siluan. Gândul la iad, pentru că noi nu putem să ne mântuim cu faptele noastre cu nici un preţm fără harul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu ne îmbogăţeşte şi ne asigură viitorul veşnic. Deci, cum să nu mă smeresc, când ştiu că eu nu mă mântuiesc, ddar mai ştiu că poate veni harul lui Dumnezeu, dar este împiedicat de faptul că eu sunt mândru? Vedeţi, s-ar putea întâmpla ca foarte mulţi oameni de bună credinţă să se fi pocăit de păcatele pe care le-au făcut, dar, poate că nu au scăpat în totalitate de mândrie. Că omul mândru, are el o serie întreagă de fel de fel de „pene” colorate, fie puse la „pălărie”, sau puse în „coadă” ca să-l vorbească lumea într-un fel, după ce a trecut prin lume cu penele, ci nu cu smerenia. Şi atunci, vedeţi, dacă scapi de mândrie, eşti, pot să spun, un om care trăieşte un proces adevărat de mântuire. Aşa cum am mai spus: „Singur smerenia”.

38:16 -Eram în Grecia în vizită la o mănăstire de maici şi acolo mi-au dat atenţie mare, pentru că mă chema Arsenie şi aveau şi ei acolo un părinte Arsenie, pe care îl declarase Sfânt. Şi eram chiar în fata bisericii, cu hramul „Sfântul Arsenie”, făcută chiar de părintele acela, pentru mănăstirea de maici. Şi eu i-am dat unei maici o fotografie cu bisericuţa noastră de aici, care este plăcută prin alte părţi, unde este studiată, datorită arhitecturiişi acelui stil de verticalitate. Nu ştiam nici eu greceşte şi nici ea româneşte, dar aveam translator. Şi m-a rugat maica aceea să îi scriu ceva pe fotografia pe care i-am dat-o. Şi i-am scris aşa: „Singur smerenia”. Şi a căzut în geninchi imediat. Vedeţi, cât erau de doritoare maicile acelea de smerenie. Nu am spus „şi smerenia”, ci „singur smerenia”, cu condiţia să o ai. Pentru că în momentul în care o ai, atunci nu eşti hoţ, nu eşti desfrânat, nu eşti mincinos, nu eşti nimic din acestea. Cu toate acestea, nu te-ai obişnuit cu acest aspect de vârf al Sfintei Scripturi, care spune: „Poartă-ţi Crucea!”. Ce înseamnă? Să duci ceea ce nu îţi convine, cu drag, ci nu silit de cineva, sau de ceva. Mântuirea noastră, a fiecăruia, este pe Cruce, Crucea fiind, cum se spune, „cel mai lăudat lucru al pământului”. Deci, tu atunci, ca poţi spune că vrei să porţi Crucea cu drag, înseamnă că sunt simptomele unei autentice smerenii, deci este Duhul Sfânt în tine.    

Transcriere şi prelucrare de către Diac. Marian Pătraşcu