Preoția este cel mai prețios lucru de pe pământ, pentru că are rădăcinile în lume și ramurile în rai. Pentru că florile ei sunt purtătoare de vreme și roadele ei sunt pline de veșnicie. Căci ce face un preot? Pregătește pe oameni pentru Împărăția lui Dumnezeu.
În primul rând botezându-i în numele Sfintei Treimi, prin care omul devine fiu al lui Dumnezeu după har, primește înger păzitor, un loc în rai și se îmbracă în Hristos „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat“. Apoi îi hrănește pe oameni cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtășanie. Îi face pe oamenii zidiți după chipul lui Dumnezeu, tot mai asemănători cu El și îi împărtășește cu Sângele mântuitor al lui Hristos. Noi suntem de un neam cu Dumnezeu prin Fiul Său devenit om și de un sânge cu Hristos prin Sfânta Euharistie.
Ce mai face preotul? Cheamă mereu pe oameni la rugăciune: „Iară și iară cu pace Domnului să ne rugăm“. Se roagă de ei să se roage. Îi cheamă, îi mustră, stăruiește, luminează, explică poruncile, aduce mărturie de har, amintește de minuni, povățuiește în Spovedanie, vorbește în numele tuturor cu Dumnezeu, Îl aduce pe Mântuitor pe pământ prin Sfintele Taine. O misiune nobilă și care cere carte.
Preotul – mai mult decât profesorul sau notarul – e purtător de carte. El e omul cu cartea sfântă, cu Evanghelia pe care o predică și trebuie să o urmeze el primul, pentru a fi exemplu, e purtătorul de Ceaslov la căpătâiul celor muribunzi, e deschizătorul de taine și purtătorul legilor care te duc dincolo.
Preotul citește mântuirea oamenilor în ochii înlăcrimați de la Spovedanie și citește dezlegarea de păcate celor ce se pocăiesc. Imnul misiunii lui e „Iubi-te-voi, Doamne, vârtutea mea, Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu“. O declarație de dragoste care arată cât de mult este prezent Dumnezeu în viața, în mintea și în inima unui adevărat preot.
Preotul este cititorul de rugăciuni și cititorul de inimi, omul cu cartea în mână și cu hrisoavele inimilor omenești deschise pentru mântuire. El poartă în mâini Evanghelia iubirii și Scriptura sufletului omenesc, pe care Hristos a scris iubirea lui pentru veșnicie. Cu pruncul în brațe, îmbisericindu-l, încoronând iubirea mirilor sau la căpătâiul celui ce cu o suflare adâncă și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu, preotul este oriunde pulsează viața. El își ridică mâinile pentru a-L chema pe Duhul Sfânt care transformă darurile de pâine și vin în Trupul și Sângele lui Hristos.
Și mai e ceva. Din mâinile lui, Hristos va cere fiecare suflet care i-a fost încredințat. Preotul va fi întrebat și mustrat pentru fiecare cădere din har, va răspunde pentru fiecare canon prea mic sau prea mare, care l-a făcut pe om să neglijeze pocăința sau să dispere. Preotul e un portar a sufletelor. El cade sau se înalță împreună cu credincioșii lui. Țesătura sufletului lui e plină de lumină sau de noroi de la cei pentru care se roagă.
Sunt, din păcate, unii preoți (puțini) care – nesocotind vocația lor de rugători pentru om – ademenesc pe oameni prin practici fără de nici o legătură cu adevărul Bisericii. Sunt numiți de oameni „cei ce deschid cartea“. În filele ei, oamenii, întocmai ca la vrăjitoarea din Endor sau la feciorul cu duh pitonicesc, încearcă să afle viitorul, moartea sau boala, pedeapsa sau răsplătirea. Știm că Saul – pentru că a apelat la vrăjitoarea mai sus numită – a fost pedepsit cu moartea de Dumnezeu. Și mai știm că feciorul cu duh de ghicitură a fost vindecat de Apostolul Pavel. Dincolo de amăgirea lor, oamenii care promit viitorul contra cost sunt amăgitori de mulțime și vor primi răsplata faptelor lor.
Adevăratul preot este cel care te-a botezat, care se roagă împreună cu tine, care îți citește rugăciuni, care săvârșește Tainele Sfinte, care te cunună cu Hristos, care suferă împreună cu tine, care te îngroapă în cântări duioase de veșnica pomenire. Acela e adevăratul preot, nu cel care în umbra faptelor lui îți dezvăluie adevăruri universal valabile cu pretenții de ghicituri.