Părintele Cleopa Ilie la începutul regimului comunist
Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la naşterea celui care a fost duhovnicul Moldovei şi al întregii Românii într-o perioadă de mari încercări pentru poporul român.
Ridicat duhovniceşte sub ocrotirea egumenului Ioanichie Moroi, care avea experienţa trăirii athonite, fratele Constantin, mai apoi călugărul Cleopa Ilie, a devenit unul dintre reperele spiritualităţii româneşti atunci când monahismul românesc avea nevoie de revigorare şi întărire pentru perioada ce avea să urmeze. Încă din vremea scurtei păstoriri a Mitropoliei Moldovei, Justinian Marina a văzut în Cleopa Ilie un bun administrator de mănăstire şi stareţ, deopotrivă. A urmat alegerea mitropolitului Justinian ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, într-un moment în care noul regim politic trecea la schimbări profunde în societatea românească. Biserica nu putea ignora şi accepta toate acestea şi iată că patriarhul Justinian se vede implicat în multe momente care vor marca misiunea Bisericii. În această perioadă, duhovnicul Cleopa de la Sihăstria se va confrunta cu primele provocări ale regimului comunist şi pe care cu smerenie şi înţelepciune le va depăşi. Izvoarele orale, surprinse în Patericul alcătuit de părintele Ioanichie Bălan, ne vorbesc despre o reţinere la Siguranţa comunistă a părintelui Cleopa, la sfârşitul primăverii lui 1948, după cum însuşi el mărturisea: "În ziua Sf. Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai) ţineam predică şi am zis: "Să dea Dumnezeu ca şi conducătorii noştri de acum să fie ca Sfinţii Împăraţi, ca să-i pomenească Biserica în veac!"" Atunci unul din popor m-a şi înregistrat şi nici n-am apucat să-mi scot veşmintele, că a venit o maşină şi mi-au zis să merg cu ei. Continuarea, în Ziarul Lumina.