Părintele Episcop Macarie Drăgoi: „Îi mulțumim Regelui Mihai pentru prezența sa nobilă, discretă și demnă printre noi și ne rugăm pentru odihna sufletului său”
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a transmis condoleanțe Casei Regale a României, îndemnând preoții și credincioșii din țările scandinave să-l pomenească în rugăciuni pe Regele Mihai, care a trecut din această viață spre veșnicie pe 5 decembrie 2017.
La Sfânta Liturghie săvârșită, marți, 6 decembrie 2017 în biserica parohiei românești „Sfântul Gheorghe” din Stockholm, Episcopul Macarie a săvârșit o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului Regelui Mihai. Aceeași slujbă a fost săvârșită de preoți în lăcașele ortodoxe românești din Regatele Suediei, Norvegiei și Danemarcei.
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi a spus: „Să îi mulțumim Regelui Mihai pentru prezența nobilă, discretă și demnă printre noi și să ne rugăm pentru odihna sufletului său. Se cuvine, cu acest prilej, să medităm duhovnicește și la ceea ce a însemnat regalitatea pentru noi, românii, dar și la tragediile istorice care au implicat direct România și pe Regele Mihai. Să ne amintim că deviza istorică a regilor României a fost: „Nimic fără Dumnezeu!” . Iată, ce mesaj puternic: nimic fără Dumnezeu, fără Biserică, fără Tradiție. Să ne amintim, de asemenea, de ținuta nobilă, plină de distincție, a Regelui Mihai și a Reginei Ana, care se îmbina atât de firesc cu deschiderea, delicatețea și căldura pe care o manifestau față de oamenii simpli ai poporului lor. Nu pot uita cum, la jubileul de diamant al căsătoriei lor, ce a avut loc în 2008, la care am avut cinstea să particip, Regina Ana m-a întrebat, simplu și direct, ce mai face mama mea? O cunoscuse cu doi ani înainte, când Regele și Regina și ceilalți membri ai Familiei Regale, vizitaseră satul meu natal, Spermezeu, din părțile Năsăudului, într-o vizită ce s-a transformat într-o frumoasă sărbătoare a satului. Am fost surprins să văd că purtau în suflet o amintire vie a acelei vizite, păstrând cu drag darurile primite de acolo, printre care și costumele tradiționale de sărbătoare. Așa se întâmplă atunci când, rege fiind, pui preț pe viața și traiul celor din popor. Iar Regele Mihai și predecesorii săi au socotit că titlul nobleței lor este tocmai acela de a fi regi ai acestui popor român, creștin și ortodox, pe care l-au iubit și respectat, cum noi nu mai știm să o facem astăzi.
Să ne amintim și de tragediile istoriei care au marcat viața Regelui Mihai și a noastră: războiul mondial, sfâșierea țării, intrarea în întunericul comunist, exilul, întoarcerea de după 1989, atât de grea. Toate aceste încercări au fost traversate demn și cu stăpânire de sine, cu o mare încredere în ce suntem și ce putem fi, ca țară, ca neam. Regele Mihai este, poate, singurul care știa să ne insufle în mod autentic încredere în viitorul nostru, prin atitudinea și convingerea sa, pentru că avea încredere sinceră în noi și în potențialul acestei națiuni.
Să ne amintim, așadar, de Regele Mihai și să ne rugăm pentru ca Bunul Dumnezeu să așeze sufletul său acolo unde drepții se odihnesc!”