Părintele Lucian Roșu: „Filantropia are scopul de a-l ajuta pe om să ajungă la Dumnezeu” (II)

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Părintele Lucian Roșu: „Filantropia are scopul de a-l ajuta pe om să ajungă la Dumnezeu” (II)

În rândul filantropilor care au lăsat în urmă o activitate bogată și amintiri de neuitat în inimile celor care au fost ajutați, se înscrie și părintele protopop Lucian Roșu, trecut la cele veșnice în 2 ianuarie 2020. Cu această ocazie, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei aduce un prinos de cinstire celui care L-a slujit pe Dumnezeu până la ultima răsuflare, părintele Lucian, creionând portretul lui și, în același timp, propunându-l ca model pentru cei care doresc să aducă lumină, dragoste și bucurie „fraților mai mici”, aflați în suferință.

Activitatea social-filantropică

Centrul de Ajutor dedicat Vieții (CAV) „Sfânta Filofteia”

Pronia dumnezeiască a rânduit ca, în data de 3 iunie 2008, ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Luchilian, să fie înființat Centrul de Ajutor dedicat Vieții (CAV) „Sfânta Filofteia”, sub oblăduirea Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, având ca membri fondatori Parohia „Sfânta Cruce” și Asociația „Movimento per la Vita” din Torino. Numărul mare de avorturi, în rândul comunității române, l-a determinat pe părintele Lucian Roșu să colaboreze cu Prof. Valter Boero, președintele „Movimento per la Vita” (Mișcarea pentru Viață) din Torino.

Centrele de ajutor dedicate vieții,prin care operează „Movimento per la Vita” (în număr de 315 unități pe teritoriul întregii Italii), sunt asociații de voluntari, autofinanțate, cu personalitate juridică. Ele dispun de numeroși specialiști (medici, psihologi, psihiatri, avocați etc.) și colaborează cu parohii și instituții private și de stat, funcționând ca o rețea, pentru a sprijini, în mod gratuit, atât femeile însărcinate, cât și mamele cu copii, care se află în situații delicate.

Centrul Sfânta Filfoteia s-a constituit juridic la Parohia „Sfânta Cruce”, în via Accademia Albertina, nr. 11, urmând ca, în data de 7 decembrie 2008, ziua prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș și a Sfântului Ambrozie al Mediolanului, să se săvârșească sfințirea Centrului de Ajutor dedicat Vieții „Sfânta Filofteia” în noul sediu din Corso Matteotti, nr. 11, obținut prin bunăvoința asociației „Centro Italiano Feminile” și a Diocezei Catolice din Torino. A urmat mutarea într-un sediu provizoriu în Piazza Carlo Felice, nr. 80, pentru ca apoi să se găsească un sediu de sine stătător, în chirie, începând cu anul 2013, în Via Cuneo 5D bis. Pe data de 3 decembrie 2013, s-a săvârșit sfințirea Centrului.

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, în data de 7 decembrie 2019, s-a inaugurat o parte din noul sediu atât al Centrului de Ajutor dedicat Vieții „Sfânta Filofteia”, cât și al Asociației „Sfântul Laurențiu al românilor”, în clădirea cumpărată de Parohia „Sfânta Cruce”, în Via Botticelli, nr. 167, Torino. Aceasta a fost ultima sfințire la care părintele Lucian Roșu a participat, alături de voluntarii celor două asociații surori, lăsând îndemnuri de mult preț: Sfânta Filofteia a trăit ca o fecioară și a murit ca muceniță. Ea, fără să știe, instinctiv, sau cu descoperire mare de la Dumnezeu, avea grijă de cei săraci. Sfânta nu îi ajută doar trupește pe cei săraci, ci și sufletește, mijlocind la Dumnezeu pentru noi toți. Nu își astupă urechile, ci îl ascultă pe fiecare. Uităm să zâmbim, uităm să iubim pe cel care vine să ne ceară ceva. Facem un pic, apoi o mai lăsăm deoparte. Uităm să fim constanți. Sfinții ne aud, ne simt, ne înțeleg și, de fiecare dată când stai lângă un Sfânt, câștigi timp”.

Centrul „Sfânta Filofteia” se adresează tuturor femeilor care se află în fața unei sarcini dificile sau neprevăzute și ezită să aducă pe lume copilul purtat în pântece, oferindu-le atât un ajutor concret (îmbrăcăminte, alimente, jucării, mobilier pentru nou născuți), cât și consiliere psihologică și duhovnicească.

Obiectivele CAV „Sfânta Filofteia” sunt: promovarea vieții potrivit principiilor creștine, apărarea drepturilor copilului nenăscut și născut, combaterea avortului și sprijinirea afectivă, spirituală și materială a mamelor aflate în dificultate. CAV „Sfânta Filofteia” nu are scop lucrativ, fiind bazat pe voluntariat și deschis tuturor femeilor aflate în impas, indiferent de etnie, religie sau statut social.

În cei 11 ani de activitate al Centrului „Sfânta Filofteia”, au fost asistate 772 mame, împreună cu familiile lor, și s-au născut 339 de copii, dintre care 25 au fost salvați de la avort. În total, au fost susținute peste 2.200 depersoane.

Numărul total devoluntari și voluntare care au susținut activitatea centrului CAV „Sfânta Filofteia”, din anul 2008 până în anul 2020, a ajuns la 49. Prezența acestora a fost mai intensă în primul an, reducându-se apoi la o medie anuală de 13 voluntari activi. Un calcul estimativ arată cum fiecare voluntar a câștigat circa 528 de ore anual din viața proprie, punându-se la dispoziția persoanelor ajutate. Timpul total aproximativ dedicat CAV-ului, în cei 11 ani de voluntariat, se poate măsura în 75.504 de ore. Membrii fondatori, la data de 3 iunie 2008, au fost în număr de 13 persoane.

Proiecte realizate:

  • Proiectul „Gemma”, în colaborare cu Asociația Vita Nova Milano - constă în adoptarea la distanță a unei mame, printr-un ajutor economic acordat lunar, pe o durată de 18 luni.
  • „Primula” - Ziua Națională dedicată Vieții, în Italia - în colaborare cu parohiile ortodoxe și catolice române din provincia Torino – în fiecare an se strâng fondurile necesare desfășurării activității centrului.
  • Proiectul „Sollievo”- acordă ajutoare economice unor mame aflate în situații deosebit de dificile.
  • Sărbătoarea „Copiii Sfintei Filofteia”, în data de 3 iunie 2017, în Parohia „Sfânta Cruce”.
  • Ziua Porților Deschise la Casa Sfintei Filofteia”, în anul 2018 - pelerinaj organizat de Parohia „Sfânta Cruce”, la care au participat enoriașii, spre cunoașterea și ajutorarea Centrului.
  • Corredino” sau Zestrea noului născut - constă în acordarea unui pachet care asigură strictul necesar fiecărui nou născut.
  • Caravana Sfintei Filofteia” - în parohiile ortodoxe din Torino și provincie, cu scopul sensibilizării în privința avortului, pe temei: religios, uman, psihologic, științific, medical și statistic.
  • Schimb de experiență cu noi voluntare de la Roma, interesate în deschiderea unui Centru de Ajutor dedicat Vieții, la Roma.
  • Difuzarea de materiale imprimate, video și fotografice, în sediul CAV-ului, spre informarea mamelor în ceea ce privește avortul, viața și creșterea copilului.
  • „Coșul Sfintei Filofteia”- acordarea de ajutoare alimentare necesare atât copilului, cât și întregii familii.
  • Ajutorarea mamelor cu mobilier și îmbrăcăminte specifice, necesare creșterii și îngrijirii copilului.
  • „Baby sitter”, în colaborare cu „Movimento per la Vita” - constă în colaborarea  între mamele asistate (unele dintre mame sunt plătite pentru a sta cu copiii mamelor care lucrează).
  • Realizarea unor pliante conținând informații fundamentale despre avort, care au fost distribuite în parohiile ortodoxe române din provincia Torino, în colaborare cu Centrul „Servizi per il Volontariato, Sviluppo e Solidarietà in Piemonte (VSSP)”, actualul Vol.To.
  • Proiectul „Un sacchetto per la Vita” - promovarea numărului verde S.O.S. Vita, prin distribuirea unor punguțe de promovare în farmaciile participante, folosite ca ambalaj pentru medicamente, în scopul publicizării activității CAV-ului;
  •  Tombola de Anul Nou - organizată de Parohia „Sfânta Cruce” în noaptea dintre ani, pentru strângerea de fonduri necesare centrului.
  • Mini curs de bucătărie „Cooking for Good”, în colaborare cu Banco Alimentare și Gambero Rosso - adresat mamelor tinere, cu scopul de a le ajuta să redescopere gustul de a găti rețete simple, practice, economice, dar hrănitoare.
  • Cena a Mille”, organizată de Banco Alimentare Piemonte și Primăria Torino, din 2011, în fiecare an sunt invitate 1000 de persoane nevoiașe, asistate de centrele de ajutor social din Torino. 
  • Ziua Națională a Colectei Alimentare (Banco Alimentare) și „Insieme per donare” (Banco Sanitario).
  • Participarea unor voluntare la Congresul Național CAV, organizat de „Movimento per la Vita Italiano”, pentru informare și actualizare.
  • Întâlnirea voluntarilor de la cele două asociații CAV „Sfânta Filofteia” și „Sfântul Laurențiu al românilor”, prin intermediul plimbării, intitulate „Il giro del mondo in una piazza”, cu scopul de a descoperi migrația, obiceiurile și produsele tradiționale ale diferitelor etnii care locuiesc în Torino (26 octombrie 2019).
  • Curs de formare pentru modificarea statutului CAV „Sfânta Filofteia”, conform noilor cerințe impuse de D.Lgs 03/07/2017 n° 117 (Riforma del Terzo Settore), (30 octombrie 2019).
  • Inaugurarea noului sediu unde își vor desfășura activitatea atât centrul de ajutor CAV „Sfânta Filofteia”, cât și Asociația „Sfântul Laurențiu al românilor” (7 decembrie 2019 - cu ocazia  prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia).

În toți acești ani, Centrul „Sfânta Filofteia” a colaborat cu diverse instituții, asociații și parohii: „Movimento per la Vita” Torino, parohiile ortodoxe din Torino și provincie, Fundația Banco Alimentare Onlus, Asociația Banco di Solidarietà Onlus, Centrul multicultural Sermig Torino, Asociația Onlus „San Lorenzo dei romeni” Torino, alte Centre CAV din Torino și provincie, centre Caritas, Centrul „Servizi per il Volontariato, Sviluppo e Solidarietà in Piemonte (VSSP)”, actualul Vol.To, farmacia Porta Susa Torino, farmacia Montanaro Torino, Il Mirto e la Rosa (fiori e piante) Torino,Scriviloconunfiore (floricartoleria di Albano Silvia) Torino, Asociația Maria Madre della Providenza Onlus.Alți colaboratoriau fost persoane private, români și italieni, care au binevoit să susțină mamele și copiii, prin oferte personale de alimente, haine, cărucioare și mici donații economice.

Vezi și: „Filantropia are scopul de a-l ajuta pe om să ajungă la Dumnezeu” - Părintele protopop LUCIAN ROȘU (I)

Citește despre: