Sfântul Simeon Noul Teolog face o analogie între atitudinea apostolilor faţă de Hristos şi atitudinea noastră faţă de părintele nostru duhovnicesc, exprimându-şi convingerea că numai urmând pe părintele nostru duhovnicesc întocmai precum L-au urmat apostolii pe Hristos, vom dobândi vindecarea deplină a sufletelor noastre. Să nu-l părăsim atunci când oamenii îl defăimează şi-l dispreţuiesc; aşa cum Sfântul Petru a scos sabia şi i-a tăiat urechea unuia din cei care veniseră să-l prindă pe Iisus, „să scoatem şi noi sabia şi să tăiem nu numai urechea, ci şi mâna şi limba celui care încearcă să vorbească împotriva părintelui nostru duhovnicesc, sau doar numai să-l atingă". Dacă ne lepădăm de el, să plângem ca şi Petru. Dacă vedem că este răstignit, să murim cu el - dacă ne stă în putinţă; iar dacă nu, să nu pactizăm cu cei care-l trădează şi-i fac rău: „Dacă este eliberat din închisoare, să ne ducem din nou la el şi să-l cinstim ca pe un martir. Dacă moare din cauza persecuţiilor, să cerem cu îndrăzneală să ni se dea trupul lui şi să-l îngrijim mai mult decât atunci când era în viaţă, ungându-l cu miresme şi înmormântându-l cu cinste" - ştiind că părintele nostru duhovnicesc, psihoterapeutul, îl reprezintă pe Mântuitorul Hristos.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 111)