„Evanghelia aceasta este una foarte bogată în înțelesuri duhovnicești și ne arată multe aspecte ale puterii pocăinței ca hotărâre de îndreptare, de regret pentru trecutul păcătos și de punere a unui început nou pentru o viață sănătoasă din punct de vedere duhovnicesc. Ea ne arată iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care Se bucură atunci când un păcătos se pocăiește, cu dorința de a-și schimba viața”.

„Vedem, așadar, în această Evanghelie, pe de o parte forța spirituală a pocăinței, iubirea milostivă iertătoare a Tatălui ceresc și, în același timp, vedem și binefacerile pocăinței”.

„Pe lângă rugăciunea smerită, pe care am învățat-o din Evanghelia duminicii precedente, a Vameșului și Fariseului, trebuie permanent să arătăm pocăință sinceră, să cerem iertare pentru păcate și să dobândim această iertare prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu”.

„Deci, pocăința sinceră trebuie să fie o constantă a întregii vieți, dar îndeosebi în această perioadă a postului, care este o perioadă mai intensă de rugăciune, de pocăință și de milostenie”, a subliniat Patriarhul Daniel în cuvântul rostit în Paraclisul Reşedinţei Patriarhale.

Părintele Patriarh a explicat şi rolul pe care l-a avut foametea mare în viaţa tânărului risipitor.

„Situația aceasta de foamete mare arată că uneori Dumnezeu folosește situații dificile materiale, exterioare, ca să-l îndemne pe om, ca în mod liber, să se schimbe interior”.

„Vedem, așadar, că Dumnezeu respectă libertatea omului, iar când această libertate devine autodistructivă, adică îl duce pe om spre moarte, pronia lui Dumnezeu poate folosi mijloace neașteptate pentru a-l trezi pe acesta din punct de vedere duhovnicesc”.

Patriarhul Daniel a mai spus că evanghelia de astăzi nu este doar evanghelia iertării celui păcătos care se pocăiește, ci și evanghelia îmblânzirii credincioșilor neiertători față de semenii lor.

„Acest fiu mai mare al reprezintă fiul statornic în credință, virtuos, dar adesea foarte critic față de păcătoșii din comunitate. Mai mult îi judecă pe aceștia decât îi ajută să se îndrepte”.

„Deci, iubirea milostivă a tatălui din Evanghelie, care este chipul Tatălui ceresc, este o iubire care iartă pe cel ce se pocăiește și, în același timp, înțelepțește, îmblânzește pe cei care sunt prea severi în judecățile lor privind semenii lor”.

Evanghelia aceasta, potrivit Preafericirii Sale a devenit inspirație pentru troparul care se cântă când cineva devine monah, Brațele părintești…

„Această abordare arată că pocăința trebuie să fie pentru toți creștinii, dar mai ales pentru monahi, o stare permanentă, pentru că permanent omul păcătuiește, de aceea permanent trebuie să se pocăiască. Iar pocăința devine învierea sufletului din moartea păcatului și regăsirea omului în comuniunea cu Dumnezeu”, a adăugat Patriarhul.

Sursa: basilica.ro