Pastorală la măritul praznic al Învierii Domnului - 2010 -

Iubiți credincioși și credincioase,

Și în acest an al mântuirii a răsunat chemarea sfântă a Bisericii lui Hristos, în noaptea celui mai mare Praznic al creștinătății, chemarea de a primi lumină din lumina Învierii. Hristos cel mort și înviat este Fiul lui Dumnezeu, cel „născut“, iar „nu făcut“, este „Lumină“ din „Lumina Tatălui“, „Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat“ și El ne-a vorbit zicându-ne atât de lămurit: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții“ (Ioan 8, 12).

Cu emoție sfântă, fiecare preot și credincios al Bisericii lui Hristos, în noaptea Sfintelor Paști, s-a apropiat să primească lumină. Fiecare, mai mult ca altădată, a dorit să-și aprindă lumânarea pregătită, ca să poată întâmpina cu candela aprinsă Învierea Domnului care este și rămâne până la sfârșitul veacurilor și învierea noastră. Lumânarea aprinsă asociază întotdeauna materia și spiritul, trupul și sufletul omului. Ceara, care arde și se pierde, simbolizează materia sau trupul omenesc care, după ce își împlinește misiunea pe acest pământ, se descompune în pământul din care a fost luat. Flacăra, însă, care se înalță spre cer, simbolizează sufletul omului, care arde pentru dragostea dumnezeiască și tinde să ajungă acolo de unde ființă și-a luat, deoarece simțim că sufletul nostru este neliniștit până ce se va odihni în iubirea lui Dumnezeu (cf. Fericitului Augustin – „Confessiones“).

Pe de altă parte lumânarea, adică ceara care se arde și flacăra care se înalță, exprimă natura divină și cea umană a Mântuitorului Hristos. Iisus Domnul și Mântuitorul nostru este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, asemenea nouă afară de păcat și El ne-a spus: „Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt“ (Ioan 9, 5). De aceea creștinii dreptmăritori folosesc atât în cultul divin public, cât și în timpul rugăciunilor particulare, candela sau lumânarea aprinsă. Asociate rugăciunii, lumânările însoțesc, prin mișcarea verticală a flăcării, ascensiunea solicitării sau a cererii formulate. Atunci când ne rugăm și avem lumânarea aprinsă, ne amintim în primul rând de Persoana Divino-Umană a Mântuitorului Hristos, dar și de ființa umană care este dihotomică, adică trup și suflet.

Dreptmăritori creștini și creștine,

Suntem încredințați că Hristos cel Înviat a adus „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume“ (Ioan 1, 9). De această lumină dumnezeiască, necreată, primordială, avea nevoie omenirea care a căzut în păcatul neascultării, ademenită fiind de cel care a fost slujitor al Luminii, dar căzând a ajuns în întunericul cel mai dinafară.

La începutul lumii Dumnezeu a zis: „Să fie lumină! și a fost lumină și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric“ (Facere 1, 3-4). Lumina creată de Dumnezeu a fost desăvârșită prin întruparea, răstignirea, moartea și mai ales învierea Fiului Său, numit în Prologul Evangheliei după Ioan „Lumina oamenilor“, Lumină care luminează în întuneric și întunericul acestui veac nu a cuprins-o (Ioan 1, 4-5).

„Lumina lui Hristos care luminează tuturor“ nu poate fi cuprinsă de întunericul necunoștinței și al nerecunoștinței, întrucât poporul lui Dumnezeu care stătea în întuneric a dorit de multă vreme să vadă „lumină mare“, iar celor ce ședeau în latura și în umbra morții, Lumina Învierii le-a răsărit (cf. Matei 4, 16). De aceea, în ziua învierii, popoarele sunt chemate să se lumineze cum ne învață Biserica prin cântările Canonului Sfintelor Paști: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm!“ și „să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a Învierii“, căci „acum toate s-au umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de dedesubt“, Hristos fiind „întru lumina cea pururea fiitoare“.

În aceste zile de praznic, de bucurie și de biruință a Luminii asupra întunericului, suntem așteptați „să ne apropiem“, noi, „purtătorii de lumină, de Hristos, Cel ce a ieșit din mormânt“, care cu moartea pe moarte călcând, ne-a dăruit Viață Veșnică. În aceste zile, Hristos care este Lumina lumii, dorește să ne împărtășească din Lumina Sa, din Lumina Învierii Sale, ca să devenim și noi luminători sau purtători de lumină, asemenea Sfântului Ioan Botezătorul (cf. Ioan 5, 35), a Sfinților Apostoli (cf. Matei 5, 14) și a tuturor sfinților care, luminați de Duhul Sfânt, au făcut lumină în inima și mintea multor oameni, atât prin viața lor curată cât și prin învățătura dreptei credințe și a cuvântului rostit cu putere multă.
Iubiți frați și surori în Hristos Domnul,

În anul 2010, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Autocefale, a hotărât să medităm mai mult la învățăturile dreptei credințe, să ne luminăm citind și cercetând Sfintele Scripturi, în care trebuie să căutăm adevărul, pentru că oamenii trec, dar „Adevărul Domnului rămâne în veac“ (Psalmul 116, 2). Crezul ortodox în acest an jubiliar trebuie explicat mai mult de către preoți și înțeles mai bine de credincioși. Pentru aceasta trebuie să facem mai multă lectură din operele Sfinților Părinți, care s-au inspirat din Sfânta Scriptură și care, la o cuvenită „plinire a vremii“ – veacul al patrulea –, au sistematizat și au definitivat învățătura creștină, lăsându-ne un „Testament“, o „Mărturisire de credință“, ceea ce numim noi astăzi „Simbolul Niceo – Constantinopolitan.“

Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți ai Bisericii au scris și au predicat „cu timp și fără de timp“ despre Lumina Învierii lui Hristos. În centrul vieții noastre duhovnicești se află „Praznicul praznicelor“ – Învierea Domnului –, căci așa cum spune Apostolul Neamurilor, „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră“ (I Corinteni 15, 14). Să rămânem aproape de „Noul Ierusalim“ care este Biserica Creștină Dreptmăritoare și să nu ne îndepărtăm de ea, pentru că avem nevoie în fiecare zi și mai ales la sărbători, să ne îmbrăcăm cu putere de sus și să strigăm cu multă convingere și consecvență: „Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste Tine a răsărit…“
Iubiți fii duhovnicești,

Într-o societate aflată în criză morală, spirituală și materială, creștinul autentic este dator „să umble în căile Domnului“, să risipească întunericul și să „lumineze tuturor celor din casă“ și din lume, astfel încât să vadă toți faptele cele bune ale creștinilor activi și dinamici și să slăvescă pe Tatăl Nostru Cel din ceruri (cf. Matei 5, 16).

„Nimeni nu aprinde o făclie și o pune sub obroc, ci în sfeșnic“ (cf. Matei 5, 15), ne spune Însuși Mântuitorul; de aceea datori suntem și noi să mărturisim dreapta credință, care are în centrul ei Învierea din morți a Fiului lui Dumnezeu, să împărtășim lumină din lumina pe care am primit-o la botez, din lumina pe care o primim când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului și pe care am primit-o iarăși în această noapte sfântă, în care dumnezeiescul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă prin cuvântul său de învățătură: „De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos și luminat“. Așadar, cât avem Lumina să credem în Lumină, ca să fim, să devenim, sau să redevenim fii ai Luminii (cf. Ioan 12, 36), „căci cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge“ (Ioan 12, 35). Creștinii, adevărați trăitori, sunt ei înșiși „fii ai luminii“ și „lumină în lume“, luminând nu prin propovăduire, ci „fără cuvânt“, prin viața lor exemplară în Hristos și prin faptele lor bune, care atrag la slăvirea lui Dumnezeu, umblând mereu în lumină și având putere de la cel Preaînalt „ca să se facă fii ai lui Dumnzeu“ după har (Ioan 1, 12). Rămânând în atmosfera bucuriei „din ziua a opta“, luptând pe mai departe lupta cea bună și păzind credința cea sfântă și dreaptă, să avem până la sfârșitul vieții puterea de a mărturisi „Un Domn, O Credință și Un Botez“ (Efeseni 4, 5) și de a ne împărtăși cu Hristos care înviază întru noi la fiecare Liturghie și, plini de Duh Sfânt, să zicem cu luare aminte: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi“. AMIN

Al vostru al tuturor de tot binele voitor și către Domnul pururea rugător,

+LUCIAN

Episcopul Caransebeșului
 

De la același autor

Ultimele din categorie