Patima clevetirii trece neobservată, deşi ea este pricina multor necazuri, nelinişti şi supărări. Aproape toţi oamenii se consideră îndreptăţiţi să-i judece pe alţii, să-i vorbească de rău, să-i calomnieze cu îndârjire chiar, semănând şi cultivând otrava urii atât în sine, cât şi în ceilalţi, răspândind astfel răutatea şi mizeria, în loc să biruiască răul cu binele. Dar, dacă cineva va încerca să postească de bârfă o săptămână (să nu mai vorbească pe nimeni de rău deloc), va putea înţelege cât de spurcată este această patimă şi câtă pace şi bucurie în suflet aduc tăcerea şi rugăciunea pentru alţii. Apoi mărind perioada nelucrării patimii, aceasta se dezrădăcinează, se usucă, nemaifiind alimentată, iar rugăciunea devine mai curată şi mai spornică. Şi aşa se pot elimina toate patimile, aşa mintea devine mai limpede, mai transparentă voii şi gândirii (înţelegerii) dumnezeieşti.

(Ieromonah Adrian Făgeţeanu, Ieromonah Mihail Stanciu, De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale? Un răspuns ortodox, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, p. 47)