Patimile Sfântului Ioan cel Nou – Bătaia cu toiege (Frescă sec. XVI, Mănăstirea Voroneț) Sfântul Ioan stăruia în mărturisirea credinței, zicând: „Tiranule și plinule de toată spurcăciunea, nu sunt mincinos, nici cuvântator de povești precum spui tu, ci sunt rob și mărturisitor al adevăratului Dumnezeu Cel preamărit în Sfânta Treime... Niciodată nu mă voi lepăda de Hristos Dumnezeu și Făcătorul meu, niciodată nu voi cinsti mai mult făptura decât pe Făcătorul, nu mă voi închina zidirii mai mult decât Ziditorului, nu voi defăima sfânta credință în Dumnezeul meu, în care m-am născut și în care m-am deprins de la părinții mei... Iată ai înaintea ta trupul meu gol, gata pentru chinurile tale! Bate-l cu toiege, arde-l cu foc, îneacă-l în mare, taie-l în bucăți cu sabia, pune asupra lui și alte munci și mai cumplite decât acestea, și pe acelea nu te lenevi a le aduce asupra mea; de vreme ce, pe toate acestea și pe cele mai multe decât acestea, eu sunt gata a le răbda pentru dragostea lui Hristos, Dumnezeul meu“. Dar tiranul cel sălbatic și nemilostiv, auzind cuvintele acestea ale viteazului mărturisitor, s-a aprins de mânie și îndată a poruncit să întindă pe mucenic la pământ și să-l bată fără de milă cu toiege noduroase. Slugile tiranului atât de cumplit l-au bătut pe răbdătorul de chinuri al lui Hristos, încât s-a zdrobit trupul lui în multe bucăți, iar carnea, lipindu-se pe toiege, se arunca sus în aer, și locul pe care era întins mucenicul era roșit de sângele lui. Dar sfântul se ruga neîncetat lui Dumnezeu. Chinuitorii auzind pe mucenic rugându-se lui Dumnezeu, s-au umplut de mai multă mânie și atât de cumplit l-au bătut, până ce i s-a stins și glasul.