Patimile Sfântului Ioan cel Nou – Sfărâmarea trupului în bătaie (Frescă sec. XVI, Mănăstirea Voroneț) După noaptea petrecută în temniță, Sfântul Mucenic Ioan a fost adus înaintea tiranului care ședea la locul lui cel obișnuit de judecată. Deci, răbdătorul de chinuri și viteazul ostaș al lui Hristos a venit înaintea lui, cu fața luminată și cu sufletul vesel, către care privind răucredinciosul cadiu și, văzându-l cu fața atât de luminată și veselă, căci darul lui Dumnezeu întărea pe Sfântul Ioan, s-a mirat foarte mult că, după atâtea cumplite munci, se mai afla suflet în el și, ca și cum n-ar fi pătimit nimic, se arăta așa de vesel. Deci, a zis către el: „O, Ioane, nu vezi, în ce fel de rușine și necinste te aduce neînduplecarea și nesupunerea ta, încât puțin a lipsit de nu ți-ai pierdut și viața, care este atât de scumpă și de iubită tuturor oamenilor. Ascultă-mă, că de te vei pleca sfatului și socotelii mele, este gata însănătoșirea ta, căci în puține zile, rănile și zdrobirile trupului tău se vor tămădui, fiindcă noi avem doctori foarte iscusiți aduși din India și din Persia. Iar de nu voiești să asculți de sfatul meu, ci petreci în creștinătatea ta, apoi să știi, că te așteaptă mai multe și mai cumplite bătăi. Atunci Sfântul Mucenic Ioan a răspuns: „O, judecător tiran, eu câtuși de puțin nu mă îngrijesc de rănile trupului meu cel zdrobit; căci cu cât se strică omul nostru cel din afară, adică trupul, cu atât omul nostru cel dinlăuntru, adică sufletul se înnoiește, după cum grăiește marele Apostol Pavel. Eu nu am altă grijă, decât numai să rabd până la sfârșit muncile ce se vor aduce asupra mea de la tine, pentru Hristos Cel ce mă întărește și Care a zis: Cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui. Deci, de ai gândit și ai aflat și alte munci, mai noi și mai cumplite, pune-le asupra mea; căci rănile cele mai dinainte, care le-ai adus asupra mea, eu le socotesc întru nimic!“ Nebunul tiran s-a rușinat foarte mult de aceste cuvinte prea înțelepte și, tremurând cu totul de mânie, s-a ridicat ca o fiară și a poruncit să-l bată mai cumplit. Deci, chinuitorii aceia au bătut multe ceasuri pe răbdatorul de chinuri, până au obosit; astfel, schimbându-se unii după alții, l-au bătut până ce s-au rănit și s-au rupt și cele dinlăuntru ale sfântului.