Patimile Sfântului Ioan cel Nou – Sfârșitul mucenicesc (Frescă sec. XVI, Mănăstirea Voroneț) Toți oamenii care se adunaseră să privească acele cumplite chinuri, strigau împotriva nelegiuitului judecător, pentru torturarea unui om fără apărare. Iar Sfântul șoptea cu buzele și se ruga lui Dumnezeu să-i dea răbdare până la sfârșit. Atunci tiranul, văzând că nu reușește nicidecum să-l determine să se lepede de Hristos, a poruncit slugilor sale să aducă un cal sălbatic și să lege picioarele mucenicului de coada aceluia, după aceea unul din ostași să încalece pe calul acela și să alerge pe ulițele cetății cât va putea; și astfel să târască pe pătimitorul lui Hristos prin toată cetatea. Deci, Sfântul a fost tras prin toate ulițele cetății, încât s-a făcut priveliște îngerilor și oamenilor. Dar pe când se făcea bucurie în cer, oamenilor celor binecredincioși, le era jalnică acea priveliște. Și cum să nu le fie jalnică priveliștea, când vedeau calul alergând și trăgând după el pe mucenic prin locuri aspre? Când vedeau pământul roșindu-se cu sângele lui, și bucățile de carne ce cădeau din trupul lui, iar capul trântindu-se de pământ și de pietre? Cine nu s-ar fi umilit și nu ar fi vărsat izvoare de lacrimi, văzând unele ca acestea? Astfel fiind tras Sfântul Ioan de acel nemilostiv călăreț, când a ajuns prin cartierul evreiesc, mulțime de evrei batjocoreau pe mucenic, strigând și strâmbând fețele lor și aruncau în el cu ce se întâmpla a avea în mâini, râzând fără de rânduiala. Unul din acei evrei, alergând și ajungând calul ce târa pe sfânt, i-a tăiat cinstitul și sfântul lui cap. Și astfel bunul și viteazul ostaș al lui Iisus Hristos și-a sfârșit nevoința sa mucenicească, dându-și în mâinile Domnului sfântul și luminatul său suflet.