Lucrarea lui Dumnezeu a reușit să mă facă să-l privesc pe Ioan nu ca pe: „săracul, cât se chinuie…”- pentru că era un chin, până la urmă. Vedeam atâtea branule pe el, atâtea tuburi… Dar mă duceam și, când mă uitam la ele, spuneam: 

– Ioan, a mai trecut o zi! În curând ne întoarcem la tati, acasă!

Apoi, ieșeam zâmbind de acolo. Și, pe alocuri, asistentele mă întrebau: 

– Doamnă, dar de unde optimismul ăsta la dumneavoastră, că aveți un copil pe terapie intensivă, până la urmă!? 

Și am povestit. Ioan, când era în incubator, avea o păturică pe deasupra incubatorului, ca să-l protejeze de lumină. Dădeam păturica la o parte, să stau de vorbă cu el, să îl ating. La plecare, puneam păturica înapoi. În acel moment, îi spuneam Maicii Domnului se pună și ea Acoperământul pe Ioan. Acoperământul ei. Astfel, știam că Ioan rămâne pe mâini bune. Știam că a doua zi va fi și mai bine. Și a fost. 

***

Interviul cu Ioana Maria Dumitrașcu poate fi urmărit, în întregime, aici:

(Video) Ioana a trecut propriul test pro viață – astăzi are o inimă reparată și pe Ioan în brațe