Introducere

Lucrarea de față se adresează fiecăruia dintre noi mai mult ca oricând. Paza minții a fost încă de la începutul lumii în atenția tuturor celor care au căutat adevăratul sens al existenței în Dumnezeu.
Sfântul Nicodim Aghioritul (1749- 1809) ne oferă prin scrierile sale un adevărat crez al mărturisirii de credință ortodoxă a Bisericii atât pe baza descoperirii dumnezeiești cât și pe temeiul experienței sfinților. Trăitor în sfântul munte al Athosului - la mănăstirea Dionisiu, își va dedica întreaga viață traducerii din operele Sfinților Părinți cât și în punerea în practică a învățăturii autentic creștine.
Operele sale devin astfel lucrări de circulație internaționale, dând răspunsuri la nelămurirea multiplelor gânduri făurite de omul postmodern, fiind adevărate îndreptare spre viața creștină adevărate.
Și cum nimic necurat nu poate să ajungă în împărăția lui Dumnezeu, tema acesta caută să explice de ce trebuie să ne păzim mintea și cum putem să ne păstrăm curați și în special, ce trebuie să facem după căderea minții spre cele rele.

Ce este mintea?

După cum am afirmat în introducere, operele Sântului Nicodim sunt sinteze ale multor Părinți ai Bisericii alcătuite într-un mod deosebit, care lămurește pe creștin în ceea ce privește poziția Bisericii față de orice lucru tratat, în cazul de față, mintea.
Pentru a ne da seama mai bine, Sfântul ne înfățișează o analogie, în care trupul este un palat împărătesc iar mintea e ca un împărat. ,,Capul este cerdac inima este cămară preatainică,grabnici alergători sunt duhurile, aducători și străbătători sunt venele sub formă de țevi, iar ferestrele sunt cele cinci organe ale simțurilor.“
De asemenea, sfântul subliniază că sufletul curățit este tot minte. Deci această minte este considerată drept împărat înconjurat de trei puteri principale: rațiunea, voința și simțirea. Împăratul acesta are drept hârtie tabla imaginației pentru a scrie câte vin de afară prin ferestrele simțurilor iar ca unealtă rațională este creierul, inima fiind scaunul lucrării și puterii celei simțitoare.
Mai mult, mintea fiind nematerială i se cuvine să se pregătească cu cele nemateriale; ca una ce este fără de moarte, cu cele nemuritoare. De aceea și Sfântul Grigorie de Nyssa spune că: ,,Dulceața este îndoită în firea omenească: una lucrează în suflet prin nepătimire iar alta se lucrează prin trup prin patimă. Pe care din cele două o va alege voința omului aceea va avea stăpânire asupra celeilalte.“
Observăm până acum superioritatea netă a minții față de trup și necesitatea conducerii trupului de către partea superioară lui, adică a minții.


IV. Simțurile, ferestre ale minții


Pentru mintea care sălășluiește în trup, Dumnezeu i-a dat mai multe ferestre identificate cu cele cinci simțuri și anume: prin văz, auz, miros, gust și pipăit, prin care mintea ia legătură cu lumea din exterior cu scopul de a dobândi prin ele hrană și dulceață trupească dar mai ales cele hrănitoare de suflet cele dumnezeiești.
Dar mintea a fost robită de dezmierdările cele simțite, odată cu păcatul strămoșesc. Așadar pe toată perioada vieții, mintea este atrasă de simțuri și este robită de ele ca o nedesăvârșită și nepricepută. Diferența dintre dulceața firească a minții și cea potrivnică ei o arată ca fiind bucuria permanentă a gândului până la săvârșirea ei, pe când cea potrivnică este dată prin analogia potrivit căreia dulceața se aseamănă cu o pilă unsă cu untdelemn pe care lingându-o pisica, linge în același timp și sângele limbii sale. În acest sens se cere multă înțelepciune în conducerea lor, ddându-le doar ceea ce este necesar trupului, dar și tăind de la ele toate câte prisosesc și care conduc spre desfătare. De aceea Sfântul Ncodim subliniază în mod repetat că dacă nu vom scoate din dulcețile cele materiale simțurile noastre, atunci nici mintea noastră nu va putea să se întoarcă la dulceața ei firească.
În continuare vom prezenta succint cele cinci simțuri și soluții pentru păzirea lor curate.

1. Simțul văzului

Este asemănat cu șeful tâlharilor pentru că răpește cu iuțeală mintea și o alunecă într-o clipă, prin ochi la locul păcatului. Sfântul Nicodim arată că sunt două tipuri de a privi. Una este cea a priviri cu iscodire prin care se înmulțesc păcatele, iar alta este aceea de a privi superficial, care duce la o împuținare a lucrurilor.
Ca remedii, se promovează puterea rugăciunii, lupta de a nu-ți întoarce imaginația spre un lucru nesemnificativ, ori se merge pe vorba înțeleaptă: ,,Cui pe cui se scoate“ adică, odată ce s-a întipărit în mintea ta un chip de femeie, imagine care devine obsedantă, trebuie să ai forța și să-ți imaginezi persoana fără de ochi, cu obrajii tăiați pentru a vedea că nu este altceva decât o căpățână despuiată și un os înroșit, înfricoșat la vedere.

2.Simțul auzului

În scrierile sale, Sfântul Nicodim Aghioritul susține că prin cântecele alcătuite pentru dezmierdare se nasc trei posibile vătămări sau pervertiri ale auzului,după cum urmează: slăbirea cugetului sufletesc ce-l adoarme, închipuirea celor înțelese din textul cântecelor și nu în ultimul rând, imaginația interpreților care, deși nu se văd, transmit ascultătorului stări și predispoziții ale gândului străin față de creștin ,,că orice în afară de Hristos este fărădelege.“ Ca soluții de păzire a acestui simț, sfântul monah susține ca în mediul unde se clevetește, omul să audă cu o singură ureche și să nu ia nici o hotărâre nefastă fără mărturia a doi sau trei martori, precum îi poruncește Sfântul Apostol Pavel lui Timotei: ,,nu primi pâră fără numai doi sau trei martori“(I Timotei 5, 19).

3.Simțul mirosului

La acest simț, Sfântul Nicodim recomandă ferirea de întrebuințarea mirurilor și aromatelor scumpe. Sfântul observă cum trupul se preface și se așează după influiențele exterioare ale celor simțite, împreună cu el prefăcându-se și așezându-se sufletul. El spune: ,,Dacă dorești ca și trupul tău să miroase și să respire miresme dulci, să nu-l lași nelucrător și nemișcat, ci să-l miști și să-l pui la lucru,silindu-te pe tine și făcând zilnic cincizeci sau o sută de metanii, iar închinăciuni câte vei putea.“ Este foarte interesant modul de prezentare a lucrurilor după cum afirmă: ,,Mișcarea trupului, în mod natural pricinuiește fierbințeală; aceasta subțiază unele din umezelile cele de prisos ale trupului, prefăcându-le în abur, iar pe altele mistuindu-le. Din aceste umezeli se naște putoarea cea grea și duhoarea cea puturoasă a trupului. Așadar, prin subțiere, trupul se usucă și devine sănătos, ușor de mișcat, și drept urmare, binemirositor; știut fiind că toți cercetătorii firii umane spun că uscăciunea este cauza miresmei .

4.Simțul gustului


Acesta este numit iadul nesătul, iar ca periculozitate este primul deoarece prin el vine lăcomia, poarta spre toate viciile: beția; delirul; îngrășarea; apoplexia; iar, mai grav, curvia și sodomia. El identifică trei pași în procesul de alimentație, și anume: înfrânarea, îndestularea și săturarea. Astfel se recomandă ca să nu pășim în partea a treia a săturării și a desfătării. De asemenea,Sfântul Nicodim accentuează importanța zilelor de post.


5. Simțul pipăirii

Acest simț lucrează mai ales prin mâini. Dacă celelalte organe ale simțurilor stau departe de fapta păcatului , pipăirea este cea mai apropiată de păcat. Pentru a ne feri de acesta, sfântul ne recomandă ca nici măcar să nu ne atingem trupurile unele față de altele- în afară de vreo trebuință, deoarece senzațiile trupului mai ales la tineri sunt deosebit de receptive și pot altera cel puțin pe moment gândul uman. De asemenea confortul extrem de la haine și până la așternuturi rafinate duc la lenevire, predispun spre patimi, și dau de lucru minții.
Am arătat, așadar cum lucrează diavolul prin aceste simțuri dacă nu sunt bine chivernisite. Paza minții se vede efectiv prin această ordonare a celor cinci simțuri care duc la nepătimire și concentrarea spre cele cerești.



Mijloace de păzire a minții


În ceea ce privesc mijloacele de păstrare neîntinată a minții, Sfântul Nicodim Aghioritul insistă asupra modului de concentrare asupra realității umane a morții. În acest sens, gândul spre moarte, grija pentru răspunsul pe care îl vom da pentru sufletul nostru la Judecată sunt premise ale nepătimirii sufletești.
Mai mult, el analizează cu precizie care sunt cauzele care duc la robirea minț prin simțuri. Astfel , înfrânarea joacă un rol esențial în viața creștinului, dându-ne în acest sens o comparație în care se vorbește despre un împărat, care vrând să cucerească o cetate, le ia mai întâi din resursele de hrană, știindu-se în mod sigur că va avea biruință asupra ei. Tot așa se întâmplă și cu trupul care de va fi înfrânat vor fi și mai bine conduse simțurile și implicit, și mintea.
După acestea, va fi deprinderea cu faptele și cugetările cele folositoare, deci o curățire evidentă,care nu va rămâne fără de lucrare, mai ales prin citirea Sfintei Scripturi, lucrarea poruncilor dumnezeiești, toate acestea ducând mintea spre cele tainice. Rugăciunea mintală, adică cugetarea de cerere a primirii de la Dumnezeu ale puterii de a fi ajutat în timp de ispită care ne întâmpină zi de zi.

Concluzii


Nu putem să vorbim despre paza minții fără să discutăm despre cele cinci simțuri, ce sunt ferestre ale trupului și căi spre minte.
Din cele expuse până acum reiese importanța păstrării curăției trupești, care ajută la concentrarea minții asupra lucrurilor importante, către Dumnezeu, iar pe cele mici, neînsemnate să le considerăm ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Așa cum trupul vede prin ochi, tot așa și sufletul se vede prin minte. În acest sens păzirea minții conduce la îmbrăcarea sufletului cu deprinderi duhovnicești, adică înfrumusețarea interiorului adică a ceea ce nu se vede.
Cu fiecare situație cu care venim în contact, trebuie să căutăm valoarea ei spirituală, necesitatea ei în viața noastră, așa încât să păzească mintea, și sufletul în curăție; netrecând cu vederea că tot ce este creat devine Teologie dacă din fiecare situație se caută preamărirea lui Dumnezeu.