Oricâtă libertate s-ar dărui spre înfăptuirea înfricoşătoarelor crime ale avorturilor, ea nu le va ajuta întru nimic pe aceste mame criminale. Se va şterge responsabilitatea penală, dar conştiinţa, care e mai silnică decât orice în lume, nu îşi va mai afla linişte toată viaţa. Femeile ce recurg la avorturi devin nişte ruine sufleteşti şi nu îşi mai revin niciodată. Experienţa duhovnicilor (dar şi a multor psihiatri) întăresc adevărul cuvântului.

Marele Hipocrate, deşi trăia în întunericul închinării la idoli, osândea fără ezitare avorturile şi declara cu jurământ: „Pe nici o femeie n-am lăsat-o să facă avort”. Evident, noi cunoaştem ceva mai mult... îmi vin in minte în mod spontan şi frazele mişcătoare ale profesorului meu, Spiridon Kaliafa, care, acum 30 de ani, la oarecare cursuri ale sale (preda Pedagogia şi Psihologia) spunea, invocându-l şi pe Carl Jung: „Aceşti copii care nu sunt lăsaţi să se nască, devin strigoi înfricoşători. Umblă prin subconştientul mamelor lor şi nu le lasă niciodată să se liniştească. Nu vor întârzia să apară simptome de nevroză gravă, care le va chinui pe toată durata vieţii. Respingerea glasului conştiinţei morale nu rămâne nepedepsit! Această deprimare sufletească ireparabilă a mamelor ucigaşe, chiar şi a celor cu desăvârşire libere şi „emancipate” (vorbesc şi din experienţa personală preoţească), dovedeşte si altceva - cât de neîntemeiat este argumentul celor ce susţin că embrionul distrus nu este incă om!”

Desigur, pentru noi nu se simte nevoia acestui argument deoarece Duhul Sfânt, Cel Ce vorbeşte prin Biserică, mărturiseşte că ucidere de om se săvârşeşte atât atunci când sunt alcătuite organele embrionului, cât şi atunci când nu sunt alcătuite. (Vezi Canoanele 2 al Marelui Vasile şi 91 al Sinodului VI ecumenic).

(Arhimandritul Epifanie Teodoropoulos, Familiei ortodoxe cu smerita dragoste, Editura Evanghelismos, 2003)