Fiind atât de nemilostivi faţă de fraţii noştri săraci, suflete blestemat, şi nearătându-le nici un fel de milă şi iubire de oameni ci, dimpotrivă, chinuindu-i şi istovindu-i prin orice mijloc, cum de nu ne temem de Judecătorul cel Înfricoşător şi Domnul Care ne spune: „duceţi-vă de la Mine blestemaţilor în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Că am flămânzit şi nu mi-aţi dat să mănânc, am însetat şi nu mi-aţi dat să beau. Străin am fost şi nu m-aţi primit, gol şi nu m-aţi îmbrăcat, bolnav şi în temniţă şi nu m-aţi cercetat pe Mine” (Mt. 25, 41-43). La acestea adaugă: „Întrucât n-aţi făcut unuia dintr-aceşti prea mici, nici Mie n-aţi făcut” (Mt. 25, 45).

Înfricoşătoare este această sentinţă, suflete blestemat al meu, şi îngrozitoare în special pentru noi, călugării blestemaţi care ne-am lepădat de orice nedreptate şi fărădelege şi cămătărie lumească şi I-am făcut lui Dumnezeu făgăduinţă de a iubi pe viitor toată dreptatea şi milostivirea, dragostea nefaţamică şi iubirea de oameni pentru fiecare om în general şi în special pentru cei care se află în necazuri. Uitând făgăduinţele noastre, ne purtăm cu lipsă de omenie faţă de ţăranii supuşi nouă pe care Domnul îi numeşte fraţii Lui şi despre care vorbeşte clar prin gura fericitului David aşa: „Pentru necazul săracilor şi suspinul mişeilor, acum Mă voi scula, zice Domnul; pune-mă-voi întru mântuire îndrăzni-voi întru ei.” (Ps. 11, 5). Prin aceste cuvinte, El spune clar: deşi pentru puţină vreme, Eu aş tăcea pentru săracii necăjiţi şi asupriţi prin toate mijloacele însă nu voi tăcea totdeauna căci Mă voi scula în apărarea lor şi Mă voi răzbuna pe cei care i-au asuprit. De asemenea, El arată în alt loc prin acelaşi prooroc, zicând: „Pe sărac şi pe văduvă va primi şi calea păcătoşilor o va pierde” (Ps. 145, 9).

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 150)