Să vă spun pentru aceasta un lucru minunat ce am auzit de la un Stareț mare, care era înainte-văzător. Stând el în biserică, îndată ce începeau frații să cânte, vedea ieșind din altar un oarecare îmbrăcat cu haine luminoase, ținând în mâini un vas cu mir și un miruitor cu care miruia pe toți frații de-a rândul. Ba miruia și strănile celor ce lipseau, ale unora numai, iar nu ale tuturor. Tot așa și la otpust îl vedea că ieșea și făcea asemenea. Deci, într-una din zile, căzând bătrânul la picioarele lui, l-a rugat să-i arate ceea ce făcea și cine este. Și îi zise lui: „Eu sunt îngerul Domnului și mi s-a poruncit să însemnez cu această pecete pe cei ce vin la biserică de la începutul slujbei și stau până la sfârșit, cărora li se dă darul Sfântului Duh pentru silința și cugetul lor bun.” Bătrânul adăugă: „Dar pentru ce miruiești și strănile unora din cei ce lipsesc?”. Îngerul îi zise: „Și frații care sunt sârguitori și cu cuget bun, dar pentru vreo neputință sau pentru vreo slujbă sau ascultare n-au venit la biserică, având binecuvântarea Părinților, deși lipsesc, și ei se învrednicesc de această pecete, pentru că în cugetul lor se află împreună cu cei ce cântă îm biserică. Iar pe cei ce puteau să fie de față și din lenea lor sau îndărătnicit, mi s-a poruncit să nu-i însemnez, pentru că ei singuri se lipsesc pe sine de acest dar.”

(Avva Dorotei, Învățături și scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, p. 130)